Momentul șutului lui Hakim Ziyech / Foto: Captură Twitter@eurofootcom

Video Ce gol înainte de Cupa Mondială: a preluat mingea la 60 de metri de poarta adversă și nu a stat pe gânduri

17.11.2022, 19:39
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Hakim Ziyech (29 de ani), mijlocașul celor de la Chelsea, pare în formă înainte de Cupa Mondială

Hakim Ziyech a marcat din propria jumătate de teren

Fotbalistul, evaluat la 17 milioane de euro, a intrat titular în ultimul amical pe care Maroc l-a disputat înaintea turneului final din Qatar, contra Georgiei, scor 3-0.

În meciul de pe Sharjah Stadium, Ziyech a marcat golul al doilea al naționalei sale, cu o execuție care a intrat automat în toate topurile destinate golurilor de generic.

Hakim a remarcat că Giorgi Mamardashvili (22 de ani), legitimat la Valencia, era ieșit din poartă și a șutat de la aproximativ 60 de metri, din propria jumătate de teren, iar mingea a intrat în poartă, spre disperarea oaspeților.

Celelalte două goluri ale marocanilor au fost marcate de către Youssef En-Nesyri, minutul 5 și de Boufal (72) din penalty.

Grupa F, Cupa Mondială 2022:

  • Belgia
  • Canada
  • Maroc
  • Croația

Programul meciurilor Grupei F:

23 noiembrie

  • Maroc - Croația, ora 12:00
  • Belgia - Canada, ora 21:00

27 noiembrie

  • Belgia - Maroc, ora 15:00
  • Croația - Canada, ora 18:00

1 decembrie

  • Croația - Belgia, ora 17:00
  • Canada - Maroc, ora 17:00

Lot Maroc pentru Cupa Mondială 2022:

  • Portari: Yassine Bounou (FC Sevilla), Munir Mohand Mohamedi (Al Wehda), Reda Tagnaouti (Wydad Casablanca)
  • Fundaşi: Nayef Aguerd (West Ham), Yahia Ait Atallah (Wydad Casablanca), Badr Banoun (Qatar SC), Achraf Dari (Brest), Jawad El Yamiq (Valladolid), Achraf Hakimi (Paris SG), Noussair Mazraoui (Bayern Munchen), Romain Saiss (Beşiktaş)
  • Mijlocaşi: Selim Amallah (Standard Liège), Sofyan Amrabat (Fiorentina), Bilal El Khanouss (Genk), Yahya Jabrane (Wydad Casablanca), Azzeddine Ounahi (Angers), Abdelhamid Sabiri (Sampdoria)
  • Atacanţi: Ez Abde (Osasuna), Zakaria Aboukhlal (Toulouse), Sofiane Boufal (Angers), Ilias Chair (QPR), Walid Cheddira (Bari), Youssef En-Nesyri (FC Sevilla), Abderrazak Hamed-Allah (Ittihad FC), Brahim Diaz (AC Milan), Hakim Ziyech (Chelsea)
  • Selecționer: Walid Regragui

Etichete: chelsea , hakim ziyech , hakim ziyech maroc , hakim ziyech chelsea


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Citeşte şi

Video Aston Villa - Chelsea 2-2 / Man. United - Burnley 1-1 / West Ham - Liverpool 2-2. Rezultatele zilei în Premier League

Chelsea e gata să se despartă de Mudryk! Ce echipe ”stau la pândă”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”