SUA a primit informația din Italia
articol scris de Digi Sport05.06.2026, 18:31
Fotbal: Ungaria - Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1
Fotbal: Azerbaidjan - Malta, vineri, 21:00, DGS 2
Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei SUA, a devenit rapid favorit pentru a fi noul antrenor al lui AC Milan, în faţa lui Oliver Glasner, fostul tehnician al lui Crystal Palace.
Rossoneri sunt încă în incertitudine după ce i-au demis, printr-un singur comunicat, pe antrenorul Max Allegri, directorul sportiv Igli Tare, directorul general Giorgio Furlani şi directorul tehnic Geoffrey Moncada.
Mauricio Pochettino, selecționerul SUA, favorit să o preia pe AC Milan
O vreme a fost o cursă între Glasner şi Arne Slot, fostul antrenor al lui Liverpool. Cu toate acestea, în ultimele ore a devenit evident că Slot nu mai este pe listă, fiind înlocuit de Pochettino.
Deşi clubul a avut o întâlnire bună cu Glasner săptămâna aceasta, care se pare că a durat şase ore, aceasta nu a fost suficientă pentru a-i convinge pe proprietarul Gerry Cardinale şi pe consilierul special Zlatan Ibrahimovic.
MilanNews relatează acum că Pochettino urcă în clasament şi devine favorit, chiar dacă se pregăteşte pentru Cupa Mondială cu una dintre naţiunile co-organizatoare, alături de Canada şi Mexic, potrivit Agerpres.
O decizie ar putea fi luată abia săptămâna viitoare, ceea ce amână şi mai mult pregătirile pentru un nou sezon.
La Gazzetta dello Sport a indicat că anturajul lui Pochettino a convenit deja asupra unui contract de 5 milioane de euro pe sezon.
Multe depind şi de cine va fi directorul tehnic, deoarece Ralf Rangnick nu a fost încă numit oficial, având în vedere că şi el se pregăteşte pentru Cupa Mondială cu Austria.
Massimilano Allegri, demis de Milan după ce a ratat calificarea în UEFA Champions League. Alte 3 persoane au fost și ele date afară
La data de 25 mai, AC Milan a anunțat că le-a reziliat contractele antrenorului Massimiliano Allegri, CEO-ului Giorgio Furlani, directorului sportiv Igli Tare și directorului tehnic și cel al departamentului de scouting Geoffrey Moncada.
”După dezamăgirea din sezonul trecut, mandatul proprietarilor pentru club a fost clar: revenirea în Liga Campionilor și construirea bazelor pentru succes și o prezență constantă în topul din Serie A.
Pe parcursul unei mari părți a sezonului, ne-am aflat în primele două poziții ale clasamentului, cu șanse reale de a lupta pentru Scudetto. Totuși, finalul sezonului a fost mult sub nivelul arătat până atunci, iar înfrângerea dezamăgitoare de aseară a transformat acest sezon într-un eșec fără echivoc.
A venit momentul schimbării și al unei reorganizări profunde a departamentului sportiv al clubului. Cu efect imediat, mandatele lui Giorgio Furlani în funcția de CEO, Igli Tare în funcția de director sportiv, Massimiliano Allegri ca antrenor principal și Geoffrey Moncada ca director tehnic la AC Milan se încheie. Le mulțumim tuturor pentru munca și dedicarea arătate în perioada petrecută la club.
Noi anunțuri privind aceste numiri vor fi făcute imediat ce vor fi finalizate, cu obiectivul de a avea noua structură pregătită pentru sezonul următor”, se arată în comunicatul clubului
Etichete: italia , sua , mauricio pochettino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții