Cristiano Ronaldo este jucătorul lui Juventus / Foto: Getty Images

Cristiano Ronaldo s-a întors în Italia, dar nu are voie să se antreneze alături de colegi! Ce se întâmplă cu starul lui Juventus

05.05.2020, 19:42
  • Media: Liga Digisport, joi, 15:30, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1

Cristiano Ronaldo (35 de ani) s-a întors în Italia, însă nu va avea voie să se antreneze, deocamdată, alături de colegii săi.

Portughezul și-a petrecut perioada pandemiei, până acum, în casa lui din Madeira, alături de familie.

CR7 s-a întors la Torino marți, însă jucătorul lui Juventus va trebui să stea în carantină timp de 14 zile, așa cum prevede legea din Italia în cazul celor veniți din străinătate.

Italia este una dintre țările care a avut cel mai mult de suferit din cauza pandemiei de coronavirus. Peninsularii au înregistrat nu mai puțin de 213.000 de persoane infectate, dar și peste 29.000 de decese.  

Cristiano Ronaldo s-a întors în Italia pentru reluarea Serie A

Fostul jucător al lui Real Madrid s-a întors în peninsulă, unde echipele din Serie A vor fi autorizate să îşi reia antrenamentele colective, însă Ronaldo va fi obligat mai întâi să rămână 14 zile în carantină, în condiţiile în care Italia este una dintre ţările cele mai lovite de pandemie, precizează EFE.

După cazurile pozitive la Covid-19 ale jucătorilor Paulo Dybala, Daniele Rugani şi Blaise Matuidi, lotul lui Juventus se va supune unei noi serii de teste înainte de reluarea pregătirii comune.

Etichete: juventus , cristiano ronaldo , ronaldo


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era a unui pacient cu septicemie”

Doctorul Horia Roşianu de la Institutul Inimii din Cluj Napoca a afirmat, miercuri, că actorul Florin Piersic avea septicemie atunci când s-a internat în unitatea medicală. Potrivit acestuia, trebuiau îndepărtate proteza de genunchi şi stimulatorul cardiac, care erau focare secundare de infecţie.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

”Cea mai frumoasă femeie din lume”, gata să spună totul despre Ilie Năstase: ”Nu mai pot să trăiesc în minciună. E dureros”

News Alert Primele declarații date de Mircea Lucescu la ieșirea de la întâlnirea cu Șucu și Copos

Dan Șucu a început negocierile! Lovitura pregătită în secret la Rapid: peste 300 de meciuri în Premier League!

Al-Khelaifi a răbufnit după eliminarea PSG-ului din semifinalele UEFA Champions League!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Real Madrid - Bayern Munchen 0-1, ACUM, la DGS 1. ”Bavarezii” deschid scorul printr-un super-gol

Exclusiv Vești bune pentru Olimpiu Moruțan! Giovanni Becali a dezvăluit când s-ar putea întoarce pe teren

Video ”Zidul” Manuer Neuer, parade de senzație în Real Madrid - Bayern: ”Excepțional din nou!”

Fotbalistul scos de pe teren după doar 26 de minute din Real Madrid - Bayern Munchen

Citeşte şi

E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr!

Veste proastă pentru Radu Drăgușin: Tottenham a decis să înceapă negocierile!

PEROZShakira, îndrăzneață într-o rochie albă tare decupată, la petrecerea de după Met Gala. A defilat ca pe podiumul de modă

FILM NOWA renunțat la rochia elegantă de la Met Gala pentru o fustă total transparentă, un maiou scurt și pantofi sport. Soția lui Matt Damon, mama a 4 copii, în formă maximă la 47 de ani

The Sun anunță că legendarul antrenor e la un pas să semneze cu Rapid! Lovitura lui Șucu a ajuns în ziarele din Anglia citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum a refuzat antrenorul care a promovat cu Gloria Buzău două oferte din prima ligă. Promovarea s-a jucat cu Marcel Ciolacu în tribună citeşte ştirea pe ziare.com

Copilul care și-a falsificat certificatul de naștere din dragoste pentru Steaua. Cum a ajuns Abăluță să joace în Ghencea citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Doja Cat, ca ieșită din duș, direct la Met Gala 2024. A plecat din hotel în prosop, la eveniment a apărut într-un tricou ud

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Doja Cat, ca ieșită din duș, direct la Met Gala 2024. A plecat din hotel în prosop, la eveniment a apărut într-un tricou ud

Digi World

Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările

Digi Animal World

Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”