Daniel Pancu i-a răspuns lui Costel Gâlcă, după ce fostul antrenor din Giulești a spus ”Rapid nu e de top 3”
articol scris de Digi Sport02.09.2026, 17:37
Cupa României: FC Argeș - FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1
Cupa României: Sporting Liești - Dinamo, miercuri, 19:00, DGS 1
Rapid are un start de sezon apreciat sub comanda lui Daniel Pancu (49 de ani) și se află pe locul secund după șapte etape, dar Costel Gâlcă (54 de ani), tehnicianul care a încheiat sezonul trecut pe locul 5 cu Rapid, și-a spus părerea.
După ce Pancu s-a arătat optimist în privința șanselor Rapidului la titlu în acest sezon, fostul antrenor al giuleștenilor consideră că echipa nu poate fi inclusă momentan în top 3 și susține că mai este nevoie de timp pentru integrarea noilor jucători.
Daniel Pancu a fost prezent azi la o conferință de presă și a fost întrebat inclusiv despre aceste declarații.
Daniel Pancu, răspuns pentru Costel Gâlcă: ”Nici eu nu am zis că suntem de primele 3 acum. Am spus că ne vom bate acolo”
Daniel Pancu a explicat că și el a spus tot că Rapid nu este în acest moment printre primele 3 echipe din SuperLiga, dar că poate ajunge acolo în finalul acestui sezon.
”Nu pot să comentez ce a zis domnul Gâlcă, nici eu nu am zis că suntem de primele 3 acum. Am spus că ne vom bate acolo sus pentru lucruri importante, dar nu suntem acum acolo”, a spus Daniel Pancu.
Pentru Rapid urmează meciul din prima etapă din Cupa României, cu Poli Timișoara, care va avea loc joi, 3 septembrie, la ora 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, iar abonații Digi România pot urmări partidele și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
Care au fost declarațiile lui Costel Gâlcă despre Rapid
”Eu la Rapid am încercat, mi-am propus să fiu foarte sus. Toți colegii mei din staff am vrut, nu s-a putut. Am văzut că au schimbat acum, au adus jucători, e bine, dar mai au nevoie.
E important ca ei să se bată acolo sus. Deocamdată nu sunt de top 3, dar pot deveni. Durează până se integrează cei nou veniți. Nu e simplu deloc.
Asta e viața. Ce să faci? Am vrut multe la Rapid, dar n-am putut”, a declarat Costel Gâlcă, conform prosport.ro.
Rapid are 12 puncte după primele 7 etape din SuperLiga
Rapid are 12 puncte după șapte runde scurse din SuperLiga și ocupă locul al doilea în clasament. Giuleștenii sunt la două puncte în spatele liderului Dinamo, 14 puncte.
Echipa lui Daniel Pancu a început sezonul cu o victorie împotriva lui Sepsi, scor 1-0. A urmat remiza de la FC Botoșani, 1-1, după care Rapid a obținut unul dintre cele mai importante rezultate ale startului de sezon, 3-1 cu CFR Cluj.
În următoarele etape, Rapid a remizat cu UTA Arad, scor 0-0, a pierdut derby-ul cu Dinamo, 0-1, apoi a trecut de Petrolul, scor 2-0. Ultimul meci a adus o remiză cu Universitatea Craiova, scor 1-1.
Clasamentul din SuperLiga
Etichete: rapid , daniel pancu , costel galca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții