Florin Manea și Daniel Pancu în momentul în care Pancu prelua funcţia de antrenor al Rapidului / Captura Digi Sport

Video ”Dacă trebuie să vărsăm sânge, o vom face!”, Mesajul lui Pancu pentru fani și când crede că Rapid va reveni în Liga 1

02.10.2018, 12:28
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Daniel Pancu (41 de ani) a fost prezentat marți, 2 septembrie, oficial drept noul antrenor al celor de la Rapid. Fostul fotbalist, care-l va avea drept secund pe Nicolae Grigore, a spus care sunt obiectivele sale pe termen mediu și lung, și a ținut să le transmită un mesaj important și fanilor giuleșteni.

”Mă simt onorat! Orice jucător al unui club important, cum este și Rapid, își dorește ca într-o zi să antreneze și să ajungă să facă performanță ca tehnician, așa cum a făcut la nivel de jucător. Ăsta este obiectivul meu, deși e greu! Îmi pare rău de Schumi (n.r. - Constantin Schumacher, fostul antrenor), dar a fost decizia strictă a celor din conducere. Eu nu am avut niciun fel de implicare în demiterea lui. Știam de vineri, mă bucur că am fost în capul listei, am avut trei zile la dispoziție pentru a da un răspuns și ieri am decis să continui acest proiect început de mine și de Nico”, a spus Pancu, la prima sa conferință de presă ca antrenor al Rapidului.

Fostul internațional a fost mulțumit de atitudinea jucătorilor de la meciul cu Făurei, câștigat cu 3-1, și a precizat și ce le va cere acestora încă de la primul antrenament. ”Sper să nu mai existe fluctuații atât la nivel tehnic, cât și al atitudinii. Am avut prestații foarte bune cum a fost în meciul cu Daco Getica, adversari mai puternici ca noi, dintr-o altă Ligă, dar si momente foarte slabe.

Jucătorii cred că au înțeles, după meciul de la Faurei, că Liga 3 este una de luptă, toți vor să invingă Rapidul. Ăsta este punctul de la care voi pleca. Mi-a plăcut cum au ieșit de pe terenul de acolo unii jucători. Dacă trebuie să vărsăm sânge, o vom face pentru a ne atinge obiectivul!
Vreau ca Rapid să reajungă în doi ani de zile în Liga 1. Cred în acest obiectiv, alături de staff-ul meu”
, a mai spus Pancu.

Cât despre suporteri, Pancu a precizat: ”Jucătorul Daniel Pancu și tot ce a reprezentat Pancu pentru Rapid să închidă într-un sertar sau să pună într-o vitrină, pentru că s-a terminat! De acum, cu Pancu antrenor, vor avea alte percepții despre mine. Am observat că la meciul de Cupă au fost mai multe contestări la adresa echipei. Le transmit ca de acum înainte să-i lase pe jucători în pace, unii dintre ei sun noi, și să concentreze toate nemulțumirile doar la adresa mea”, a mai spus Pancu.

Etichete: rapid , daniel pancu , pancu rapid , pancu antrenor rapid , pancu prezentare rapid , pancu obiectiv rapid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vieții, a calculat câți bani a pierdut și vrea astfel să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența față de jocurile de noroc.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

”Tatăl meu `a explodat`!” Fiica unui antrenor a spus totul: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Rapid - Universitatea Craiova 1-2. Oltenii au dat lovitura în prelungiri! Giuleștenii, fără victorie în play-off

Video Moment controversat la Rapid - Universitatea Craiova: ”Ce greșeală!”

Lovitura primită de Franța, cu o lună și jumătate înainte de EURO 2024

Barcelona nu mai stă la discuții: îi reziliază contractul fotbalistului pe care a plătit 36.000.000€. Anunțul spaniolilor

Citeşte şi

Galeria Rapidului nu mai are răbdare cu Bogdan Lobonț: ”E jale! E o pălărie mult prea mare”

Marius Măldărășanu, întrebat direct: ”Sunteți pregătit s-o antrenați pe Rapid?”

PEROZAre 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă îmbrac”

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum vrea Sorana Cîrstea s-o egaleze pe Simona Halep: ”Ea a câștigat deja, m-ar putea lăsa să câștig eu” citeşte ştirea pe ziare.com

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce ocazie s-a lansat citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”