Mircea Lucescu, în timpul unui meci de fotbal / Foto: Sport Pictures

Decizia lui Mircea Lucescu după ofertele primite în ultima perioadă

07.01.2020, 11:28
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Mircea Lucescu a fost asaltat cu mai multe oferte în ultima perioadă. Chiar dacă cei de la Santos, Sion și Rapid s-au interesat de serviciile lui Il Luce, acesta preferă să aștepte pentru a lua decizia perfectă.

"Am fost pe lista lui Santos, m-a contactat un agent. Ar fi fost frumos, dar era prea departe. Le urez succes.

Președintele lui Sion m-a contactat de asemenea și mi-a făcut o ofertă foarte frumoasă. Dar prefer să aștept, vreau sa mă întorc cu același entuziasm. Acum o să aștept", a spus Lucescu, citat de Tuttomercatoweb.

Mircea Lucescu are 31 de trofee câştigate în carieră

Mircea Lucescu a petrecut cea mai mare parte a carierei de antrenor la Șahtior Donețk. În 12 ani pe banca "minerilor", tehnicianul român a cucerit nu mai puțin de 22 trofee:

  • 8 titluri de campion al Ucrainei
  • 6 Cupe
  • 7 Supercupe ale Ucrainei
  • Cupa UEFA, în 2009

În vârstă de 74 de ani, Mircea Lucescu a fost cel mai longeviv şi de succes tehnician din istoria lui Şahtior. Românul a fost desemnat de opt ori antrenorul anului în Ucraina.

În afara performanțelor de la Șahtior, Lucescu a mai cucerit ca antrenor titlul și două Cupe cu Dinamo, titlul, Cupa și Supercupa cu Rapid, titlul și Supercupa Europei cu Galatasaray și titlul cu Beșiktaș.

31 de trofee are Mircea Lucescu în cariera de antrenor

Etichete: mircea lucescu , mircea lucescu rapid , oferte mircea lucescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Exclusiv Helmut Duckadam s-a convins: capitolul la care a excelat FCSB, noua campioană a României

Citeşte şi

Mircea Lucescu i-a criticat dur pe jucătorii lui Dinamo, după remiza cu FC Voluntari: ”Este incredibil”

Mircea Lucescu a spus de ce are nevoie Rapid chiar înainte de derby-ul cu FCSB

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”