Mino Raiola este agentul lui Zlatan Ibrahimovic / Foto: Getty Images

Decizia surprinzătoare a lui Ibrahimovic! Vrea să îi calce pe urme lui Mino Raiola după ce își va încheia cariera de fotbalist

13.01.2020, 10:38
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Zlatan Ibrahimovic (38 de ani) a revenit la AC Milan și continuă să facă spectacol. Suedezul a marcat deja primul gol pentru milanezi, însă italienii au aflat deja care sunt planurile lui Ibra pentru momentul în care va renunța la fotbal, iar ideea fostului fotbalist de la LA Galaxy este una surprinzătoare.

Dacă mulți fotbaliști aleg să devină antrenori după ce își încheie cariera de sportivi, acesta nu este și cazul lui Zlatan Ibrahimovic.

Unul dintre jurnaliștii de la Calciomercato, apropiat clubului AC Milan, a aflat că Ibra ar fi interesat să îi calce pe urme lui Mino Raiola, unul dintre cei mai importanți impresari sportivi din lume la momentul actual.

Se pare că suedezul de 38 de ani își dorește, în primă fază, să devină partenerul lui Raiola, cel care îl reprezintă pe noul jucător al lui AC Milan.

Mino Raiola a vorbit despre transferul lui Zltana Ibrahimovic la AC Milan

Mino Raiola a oferit un amplu interviu, în care a vorbit despre cei mai importanți clienți ai săi, așa că a abordat și subiectul transferului lui Ibrahimovic la AC Milan. 

"Ibrahimovic? S-a întors să se distreze în Europa. Nu puteam permite ca ultimul stagiu al carierei sale să fie la Los Angeles. Aceste șase luni vor fi ca ultimul turneu al celor de la Queen, un lung tribut care va avea loc pe San Siro. Am luat în considerare fiecare ofertă, împreună. Trebuie să fii complet neștiutor să crezi că eu decid singur destinațiile jucătorilor mei", a spus Mino Raiola.

Etichete: ac milan , zlatan ibrahimovic , ibrahimovic , mino raiola , raiola


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text U Cluj - Dinamo 1-0, ACUM, Digi Sport 1. Daniel Popa a deschis scorul! Dinamo, aproape de retrogradare

GOOOL Alex Ioniță! Cifrele pe care le are în prezent fostul jucător al Rapidului

Exclusiv Pe urmele lui Liverpool! Dan Petrescu a ordonat, Ioan Varga a executat. Investiție de 100.000 de euro

Ange Postecoglou a făcut un anunț categoric! Radu Drăgușin, în pericol la Tottenham

Citeşte şi

Lovitura primită de Franța, cu o lună și jumătate înainte de EURO 2024

Pioli, OUT! AC Milan și-a ales deja noul antrenor și suporterii au ”explodat”. A apărut o petiție

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”