Publicația Marca a anunțat cei mai slabi jucători ai anului

Foto După "The Best", a apărut "Oscarul" și pentru "trompetele" anului

25.09.2018, 11:49
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Luka Modric a fost desemnat de FIFA cel mai bun jucător al lumii, însă există și reversul medaliei. A fost întocmit și topul celor mai slabi jucători de către publicația spaniolă Marca.

La capitolul portari, Loris Karius ține capul de afiș. Germanul a fost eroul negativ al finalei UEFA Champions League, pierdută de Liverpool în fața celor de la Real Madrid, scor 1-3, când a gafat la două goluri. În această vară, Karius a ajuns la Beșiktaș, împrumutat de la Liverpool.

Dintre fundași, cel mai slab a fost desemnat Victor Lindelof, care a fost criticat pentru gafele din ultima vreme, ieșind în evidență la meciul lui Manchester United cu Brighton, unul dintre cele mai slabe făcute de el de când joacă pentru "diavoli".

La mijlocași, Wesley Sneijder e primul pe lista celor mai mari dezamăgiri. Olandezul a ajuns la Nice la începutul sezonului trecut, însă a jucat în doar 8 meciuri oficiale, transferându-se în ianuarie 2018 în Qatar, la Al-Gharafa.

Dintre atacanți, cel mai dezamăgitor a fost Alexis Sanchez. Adus la Manchester United la începutul anului pentru cel mai mare salariu din istoria clubului, chilianul a jucat în 20 de meciuri oficiale, a marcat 3 goluri și a dat 9 pase de gol, sub ceea ce reușea la Arsenal, unde era o adevărată mașină de goluri.

Și Florinel Coman a "contribuit" la aceste clasamente. Jucătorul de la FCSB a deschis scorul în meciul cu Hapoel Beer Sheva, după o mare gafă.

Jorge Sampaoli, fostul selecţioner al Argentinei, a primit premiul de cel mai slab antrenor al anului. În timpul Cupei Mondiale din Rusia, argentinianul a fost adesea criticat pentru prestația naționalei "pumelor" și chiar a fost la un pas să fie demis în timpul competiției.

Publicația spaniolă Marca a făcut și "primul 11" al celor mai slabi jucători ai anului.:

Karius - Lindelof, Bonucci, Howedes - Ganso, Bakayoko, Sneijder, Ozil - Alexis Sanchez - Vietto, Iheanacho.

Etichete: alexis sanchez , luka modric , wesley sneijder , loris karius , victor lindelof , fifa the best , cei mai buni jucatori ai anului , fifa the eorst


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Fotbaliștii de la FCSB, dezvăluiri neașteptate la un an după ce Farul a luat titlul. ”Nu meritau un comportament civilizat”

Ange Postecoglou, reacție sinceră după ce Tottenham a ajuns la trei înfrângeri consecutive: ”Este corect să spun”

Exclusiv Gigi Becali, sfătuit să îl transfere urgent pe Denis Alibec. ”Singurul jucător care poate face asta”

Oficial A pariat de 50 de ori și acum a primit o nouă suspendare. Ce a transmis Federația

Citeşte şi

Record absolut! La 38 de ani și 234 de zile a intrat în istorie

Primul fotbalist care pleacă de la Inter, după titlul câștigat în Serie A

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Revenire fantastică în a doua semifinală de la Madrid Open. Ce jucătoare se vor întâlni în ultimul act citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”