Mihai Pintilii, subiect de dispută între Cosmin Contra și Nicolae Dică

Contra n-a ținut cont de sfatul lui Dică! Are și FCSB acum de suferit după accidentarea lui Pintilii

10.09.2018, 00:08
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

România - Muntenegru 0-0 |  Înaintea partidei de la Ploiești, prima a tricolorilor din Liga Națiunilor, Nicolae Dică (38 de ani) a atenționat public faptul că Mihai Pintilii (33 de ani) este un fotbalist exponențial, dar că nu poate evolua din trei în trei zile. Tehnicianul FCSB spera ca mijlocașul la închidere să joace mai puțin cu Muntenegru, pentru a da totul în importantul meci de la Belgrad, cu Serbia.

Cosmin Contra (42 de ani) și-a văzut de treaba sa și l-a titularizat pe Pintilii contra muntenegrenilor. Fotbalistul FCSB ar fi avut șanse de a termina meciul pe teren, întrucât selecționerul a avut în gând alte schimbări. Accidentarea din minutul 71 i-a dat însă planurile peste cap, iar acum fotbalistul care a refuzat să mai ia banderola de căpitan a roș-albaștrilor a devenit indisponibil pentru o perioadă ceva mai lungă. Dincolo de faptul că ”Guriță” nu se va putea baza pe el contra Serbiei, Pintilii nu va juca nici în campionat, etapa viitoare, în meciul din Gruia, dintre CFR Cluj și FCSB.

Pintilii va fi supus unui RMN luni dimineață, dar şansele ca el să se poată reface atât de repede și să reintre în programul impus de Dică sunt nule.

”L-am folosit și joi și duminică, la trei zile a jucat cu Botoșani. Eu sper să facă un meci bun cu Muntenegru și să-l schimbe, dacă avem un avantaj. Să-l mai odihnească, pentru că Pinti este un jucător cu experiență, dar îi este greu să ducă jocul din trei în trei zile . El nu poate duce, în ritmul ăsta, două meciuri oficiale la echipa națională. Sigur că sunt meciuri importante ale tricolorilor, orice am spune noi”, a spus Nicolae Dică, prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.

Dică parcă a avut o premoniție în cazul lui Pintilii, tehnicianul fiind deja cu gândul la crucialul meci cu campioana Ligii 1. ”Normal că eu mă gândesc la cât va juca la națională și în perspectiva meciului nostru cu CFR. Ei (n.r. - echipa națională) joacă luni al doilea meci cu Serbial, iar noi avem meci duminică cu CFR. N-aș vrea să vină cu probleme. Cât despre eventuala oboseală nu vor fi probleme pentru că sunt cinci zile în care se poate recupera fără probleme”, a mai spus Dică, la Digi Sport.

La prima vedere, se pare că Pintilii a suferit o leziune a muşchiului femural al coapsei drepte, astfel că va efectua un RMN luni dimineață. Oficialii roș-albaștrilor se tem ca nu cumva să fie cazul de o operație, ceea ce ar însemna că sunt șanse mici ca fotbalistul să mai poată juca un meci oficial în acest an. În cazul unui astfel de verdict de coșmar, Dică nu este chiar disperat pentru că mai are soluții acolo, chiar dacă Becali a dictat ca Qaka să facă cale întoarsă la Iași.

Hristo Zlatinski, Dragoș Nedelcu, Ovidiu Popescu, Lucian Filip, Ovidiu Moruțan, Filipe Teixeira sunt soluții la orice oră  pentru postul ocupat de ”liderul” Pintilii.

Etichete: mihai pintilii , cosmin contra , accidentare pintilii , serbia romania , romania liga natiunilor , dica pintilii , liga natiunilor , contra pintilii


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Elias Charalambous, mesaj special pentru Gigi Becali după titlul câștigat de FCSB

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Live Video&Score Metz - CSM București, ACUM, DGS 1. ”Tigroaicele”, față în față cu meciul anului!

Reacția lui Bogdan Andone, după remiza din play-out cu FC Voluntari

Citeşte şi

Pintilii a spus care este jucătorul de la FCSB care nu suportă să piardă niciodată: ”Se oftică foarte mult!”

Nota primită de Nicolae Stanciu, după meciul în care echipa sa a primit 4 goluri în 25 de minute

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”