Cosmin Contra la conferința de presă / Foto: Sport Pictures

Federaţia a anunţat când va decide soarta lui Cosmin Contra. Ce spune Răzvan Burleanu despre şansele de calificare

16.11.2019, 16:28
  • SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00, DGS 2

Răzvan Burleanu a anunţat că o decizie în privinţa schimbării sau nu a antrenorului echipei naţionale va fi luată în cel mult trei săptămâni. Preşedintele FRF a anunţat etapele procedurii, afirmând că nu are multe de reproşat actualului staff tehnic.

"Am avut o discuţie foarte scurtă după meci, vom avea acum în Spania una mai aşezată. Nu voi emite un punct de vedere personal înainte de a vorbi cu Cosmin, a fost un jucător emblematic pentru România, un antrenor care şi-a asumat o misiune dificilă într-un moment greu al echipei naţionale. A contribuit şi la tranziţia dintre generaţii.Nu cred că un alt antrenor ar fi putut garanta că România ar fi arătat altfel decât aseară la meciul cu Suedia.

O decizie finală în privinţa staffului tehnic va fi luată în maximum 3 săptămâni, în această perioadă se va întruni Comisia Tehnică, urmată apoi de o şedinţă a Comitetului Executiv.Nici eu, nici directorul tehnic, nici vreun alt reprezentant al FRF nu a discutat cu niciun antrenor în această perioadă," a precizat Răzvan Burleanu. 

Răzvan Burleanu: "Jucătorii erau dărâmaţi!"

Şeful federaţiei a încercat să-i consoleze şi pe tricolori.

"Aseară am fost la vestiar, să le spun jucătorilor şi staffului tehnic că mai avem o şansă în continuare, chiar dacă nu suntem siguri de calificarea în playoff. Ne dorim ca Austria să facă un rezultat pozitiv. Ei erau foarte dezamăgiţi, foarte dărâmaţi. Meciul cu Spania e unul care ar trebui să ne dea încredere pentru playoff-ul din primăvară de anul viitor.

Această oportunitate de a te califica la un turneu final pe care-l găzduieşti se întâlneşte o dată în viaţă. Aseară am învăţat că este o distanţă mare între fotbalul românesc şi cel suedez. Ei au arătat că merită să meargă la Euro, iar noi să stăm acasă," a mai spus Burleanu.

Etichete: cosmin contra , romania suedia , razvan burleanu , razvan burleanu euro 2020


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat

Aiden Pleterski a fost răpit din centrul orașului Toronto în mijlocul nopții în decembrie 2022. Răpitorii l-au eliberat pe cel poreclit „Regele Cripto” după trei zile, dar cu o condiție: trebuia să facă rost de bani cât mai repede. Nu era ultima dată – și nici prima – când tânărul canadian, care se dădea drept un geniu al afacerilor cu criptomonede și promitea „investiții inteligente”, avea să intre în încurcătură, relatează BBC.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Tottenham a primit oferta pentru Radu Drăgușin și a dat răspunsul pe loc

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Foto Adrian Mutu s-a întâlnit cu ”my friend” Cristiano Ronaldo! Cadoul primit de la portughez

Acord! Luka Modric urmează să semneze ultimul contract din carieră! Salariu cu 50% mai mic

Adio! Louis Munteanu a făcut anunțul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Prima reacție, după ce MM Stoica a anunțat oficial că FCSB revine în Ghencea

Manchester United ”sparge banca” pentru un jucător din Premier League

Exclusiv Când va numi Adrian Mititelu noul antrenor de la FCU Craiova. 7 jucători și doi antrenori, OUT!

Fără milă! Ce a scris presa din Grecia, după ce Răzvan Lucescu l-a "demis" pe "Împăratul" Fatih Terim

Citeşte şi

Prioritatea lui Edi Iordănescu, după ce a ajuns în ultimele două luni de contract cu România

Nota primită de Nicolae Stanciu, după meciul în care echipa sa a primit 4 goluri în 25 de minute

PEROZCe poreclă a primit Meghan Markle după vizita în Nigeria: „A fost greu să nu faci această comparație”

FILM NOWTom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani

De ce e ignorat Marius Șumudică de Dan Șucu pentru postul de antrenor la Rapid citeşte ştirea pe Prosport.ro

Răzvan Lucescu, dorit pe banca unei echipe mari! Duminică joacă "finala" pentru titlu în Grecia citeşte ştirea pe ziare.com

Accident aviatic în România. Avion prăbușit la Buzău, care ar fi fost cauza citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Într-o ținută îndrăzneață și acoperită de nisip, Lidia Buble a pozat în cele mai senzuale ipostaze: „Ai curaj să postezi asta”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Într-o ținută îndrăzneață și acoperită de nisip, Lidia Buble a pozat în cele mai senzuale ipostaze: „Ai curaj să postezi asta”

Digi World

A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”