Eliminarea cu Suedia, una din marile regrete ale carierei lui Ilie Dumitrescu

Ilie Dumitrescu a rememorat coşmarul cu Suedia, din 1994. Ce a gândit înainte să execute penalty-ul

26.03.2018, 18:29
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Ilie Dumitrescu regretă şi acum şansa uriaşă ratată de naţionala României în 1994, când a cedat după loviturile de departajare în sfertul de finală de Campionat Mondial, cu Suedia, adversara "tricolorilor" din amicalul de marţi.

"Şocul a fost extrem de mare, am avut jocul în buzunar şi le-am dat lor şansa asta. E unul din marile regrete ale carierei mele, că nu am jucat semifinala asta contra Braziliei, am fost la două minute distanţă. N-am avut nici şansă, peste câţiva ani a fost Golden Goal (n.r. regula "golului de aur"), dacă era atunci, la 2-1 puteam face pasul mai departe. A fost greu pentru noi, suedezii acceptaseră înfrângerea, îi simţeam în teren", şi-a amintit Dumitescu, la "Fotbal European".

Fostul fotbalist al "tricolorilor" ştie de ce România a fost egalată după ce a condus cu 2-1 în prelungiri.

"Avem hiba asta, la concentrare, eram toţi cu capul în nori în ultimele minute, ne gândeam cum o să ne bucurăm după meci şi ce o să fie la Bucureşti, prin ţară. Noi, dacă eram concentraţi, puteam juca o semifinală. Toţi avem o vină", a mai spus Ilie Dumitrescu.

Fostul fotbalist al Stelei şi lui Tottenham a povestit clipele prin care a trecut înainte de a transforma al cincilea penalty al României la loviturile de departajare.

"Am avut o şansă şi la penalty-uri, ei au ratat primii, apoi a ratat şi Dan Petrescu. Eu eram ultimul din seria asta de cinci. Am avut o presiune fantastică. Mi-au zis colegii: <Vezi să nu plecăm acasă>. Mă gândeam de ce m-a pus pe mine ultimul să execut, ce i-a dat prin minte. Aveam puls 200 când m-am gândit că o luăm spre Bucureşti dacă eu ratez. Mi-au trecut prin minte cele mai groaznice lucruri în acele momente, cum vor reacţiona fanii dacă eu ratez, ce o să se întâmple cu mine. Am zis că nu vreau să fiu judecat toată viaţa pentru asta. Am spus: <îmi doresc să nu ratez lovitura asta de la 11 metri şi apoi pot să le ratez pe toate, de acum încolo>", a rememorat Ilie Dumitrescu.

Dumitrescu a jucat 62 de meciuri şi a marcat 20 de goluri pentru naţionala României, între 1989 şi 1998.

Etichete: ilie dumitrescu , dumitrescu , romania suedia , dumitrescu romania , romania suedia cm 1994 , romania suedia mondial 1994


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

Pensia lui Rică Răducanu: nu s-a ferit să spună suma pe care o încasează lunar

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Tensiune după Farul - Sepsi! Conducerea oaspeților nu s-a ferit de cuvinte: ”E foarte urât ce s-a întâmplat”

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

Exclusiv Ilie Dumitrescu, impresionat de DOUĂ aspecte după Dortmund-PSG 1-0. ”119 km alergați / A fost superior”

Exclusiv ”Ancelotti e numărul 1. L-a depășit pe Guardiola” / ”Am văzut pasa anului”. Concluziile serii după magicul Bayern - Real 2-2

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”