Mirel Rădoi este noul selecţioner / Foto: Sport Pictures

Mirel Rădoi a anunţat lotul României U21 pentru turneul final Euro 2019

28.05.2019, 20:00
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Euro U21 2019 | Mirel Rădoi a anunţat în această seară lotul României pentru EURO 2019. Astfel, selecționerul reprezentativei U21 a comunicat public numele celor 23 fotbaliști care vor merge la Campionatul European de tineret găzduit de Italia și San Marino.

Tricolorii vor debuta la turneul final pe 18 iunie, împotriva Croației, într-o grupă în care se mai află Anglia și Franța.

Citeşte şi: Cum arată cele şase stadioane care vor găzdui meciuri la EURO 2019

Citeşte şi: S-au pus în vânzare biletele pentru Euro 2019! Pachete speciale pentru meciurile cu Franța, Anglia și Croația

Marea absenţă e Răzvan Marin, însă surprinde şi faptul că Rădoi nu a convocat vreun jucător de la Dinamo. Asta în condiţiile în care, pe lista lărgită, erau prezenţi 3 fotbalişti ai lui Rednic. Dar rezultatele modeste şi jocul din ultimul timp a formaţiei din Ştefan cel Mare l-au determinat pe selecţioner să nu opteze pentru vreun "câine".

În schimb, pe listă sunt 4 jucători de la FCSB şi 6 de la Viitorul.

Euro U21 2019 | Lotul României pentru turneul final

Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)

Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

Fotbaliştii care au fost prezenţi pe lista lărgită a lui Rădoi pentru Euro 2019 U21, dar care nu au prins lotul final:

  • Mihai Butean (Astra)
  • Deian Sorescu (Dinamo)
  • Denis Ciobotariu (Dinamo)
  • Ricardo Grigore (Dinamo)
  • Andrei Radu (Concordia Chiajna)
  • Răzvan Marin (Standard Liege)
  • Răzvan Oaidă (FC Botoșani)
  • Lorand Fulop (FC Botoșani)
  • Valentin Costache (CFR Cluj)
  • Valentin Gheorghe (Astra)

Euro U21 2019 | Răzvan Marin nu merge la turneul final

Ajax nu s-a răzgândit și nu îl lasă pe mijlocașul lui Mirel Rădoi să meargă la competiția din această vară.

Competiția care se va desfășura în Italia și San Mario se va disputa în perioada 16-30 iunie, iar ”lăncierii” intră în aceeași lună în pregătirile pentru preliminariile UEFA Champions League.

Chiar dacă tururile preliminare se vor disputa în luna august, olandezii vor să se bazeze pe mijlocașul transferat în această primăvară pentru 12.5 milioane de euro.

Totul despre Euro 2019 U21. Programul complet al naționalei României de tineret

România U21 va fi una dintre cele 12 reprezentative prezente la Euro 2019, turneu găzduit de Italia și San Marino, în perioada 16-30 iunie 2019.

  • GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
  • GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
  • GRUPA C: Anglia, Franța, ROMÂNIA, Croația

Programul grupei C

  • 18 iunie 2019
    ROMÂNIA – Croația (San Marino, 19:30),
    Anglia – Franța (Cesena, 22:00).
  • 21 iunie 2019
    Anglia – ROMÂNIA (Cesena, 19:30)
    Franța – Croația (San Marino, 22:00)
  • 24 iunie 2019
    Franța – ROMÂNIA (Cesena, 22:00)
    Croația – Anglia (San Marino, 22:00)

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în şase orașe din Italia și San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine şi Serravalle. Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Etichete: romania u19 , romania u21 , mirel radoi , euro 2019 , euro 2019 u21 , lot mirel radoi euro 2019


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Detectivii din New York au identificat rămășițele unei femei găsite îngropate în ciment, în urmă cu 20 de ani. În mod ciudat, în rezolvarea cazului, polițiștii au fost ajutați de o victimă a atentatelor din 11 septembrie.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

Video&Foto Un fotbalist de la CFR a intrat pe internet și l-a înjurat pe David Miculescu! Cei de la FCSB s-au răzbunat în autocar

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Galeria Rapidului nu mai are răbdare cu Bogdan Lobonț: ”E jale! E o pălărie mult prea mare”

Video ”Execuție” în 21 de minute! Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Gigi Becali vrea TREI jucători de la Farul! Câți bani i-a plătit până acum lui Gică Hagi pe transferuri

Tudorel Stoica nu s-a putut abține! ”Stai nouă ani de zile să câștigi un titlu!”

Citeşte şi

Foto Cum a fost surprins Mirel Rădoi la meciul cu CFR Cluj, după ce i-a spus ”NU” Universității Craiova

Lovitură în Bănie: Mirel Rădoi a spus "nu"! Cine e noul antrenor favorit să preia Universitatea Craiova

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Neluțu Varga face anunțul mult așteptat: ”Petrescu se va ocupa de mâine ” citeşte ştirea pe ziare.com

Tunelurile și catacombele secrete de sub România: Există peste 500 de astfel de structuri, iar Ceaușescu voia să circule cu mașina pe sub București citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”