Arena Națională / Foto: Getty Images

De ce depinde soarta EURO 2021 şi ce scenarii ia în calcul UEFA

articol scris de Digi Sport
12.01.2021, 11:10
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Soarta EURO 2021, turneu amânat cu un an din cauza pandemiei, nu va fi decisă până în martie, însă UEFA speră că eforturile pentru vaccinarea populaţiei împotriva noului coronavirus vor permite desfăşurarea acestuia conform planului, în vara acestui an.

EURO 2021, programat între 11 iunie şi 11 iulie

Competiţia la care urmează să ia parte 24 de selecţionate, care va dura o lună (11 iunie - 11 iulie 2021), este una dintre cele mai importante surse de venituri pentru forul fotbalistic continental şi urmează să se desfăşoare în premieră în 12 oraşe europene şi nu într-o ţară sau cel mult două, ca până acum, pentru a marca şase decenii de la înfiinţarea sa, ideea aparţinându-i fostului preşedinte al UEFA, Michel Platini.

Meciurile din cadrul acestui turneu, amânat cu 12 luni din cauza crizei sanitare mondiale, urmează să aibă loc la Glasgow, Dublin, Bilbao, Amsterdam, Copenhaga, Munchen, Roma, Sankt Petersburg, Bucureşti, Budapesta şi Baku, în timp ce semifinalele şi finala sunt programate pe stadionul Wembley din Londra.

EURO 2021 | Aleksander Ceferin: "Cred că vom putea avea tribune pline în vară"

Forul european a sperat că amânarea cu un an le va permite suporterilor să asiste la meciuri, în condiţiile în care majoritatea competiţiilor se desfăşoară şi acum cu porţile închise, iar această perspectivă depinde în mod clar de o îmbunătăţire a situaţiei sanitare.

Preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, speră ca programele de vaccinare, care decurg cu viteze diferite în ţările care urmează să găzduiască EURO 2020, vor fi cheia pentru respectarea planului original.

"Vaccinarea a început şi cred că vom putea avea tribune pline în vară", a spus Ceferin într-un interviu acordat recent ziarului sârb Informer.

"Pentru moment, planul este de a juca în 12 ţări. Există, desigur, soluţii de rezervă, în cazul în care o ţară are probleme", a adăugat conducătorul fotbalului european.

Însă oficialul sloven admite că ar putea fi nevoit să facă unele jonglerii cu planurile de găzduire şi poate cu diferite niveluri de utilizare a capacităţii stadioanelor.

"Suntem pregătiţi să organizăm competiţia în 11, 10 sau 9 oraşe şi chiar într-o singură ţară, dacă va fi necesar. Însă, sunt 99,9 la sută sigur că vom avea Campionatul European în toate cele 12 oraşe, aşa cum este planificat", a mai spus Ceferin.

EURO 2021 | Ce scenarii ia în calcul UEFA

UEFA a confirmat că are în vedere patru scenarii operaţionale - pentru stadioane pline, cu un grad de ocupare de 50%-100% sau 20%-30% din capacitate, precum şi meciuri cu porţile închise.

Oraşele gazdă au fost invitate să vină cu două sau trei planuri în afara acestor opţiuni şi este posibil să există abordări diferite în fiecare loc.

''O decizie în privinţa scenariului care va fi aplicat individual în fiecare oraş, în timpul turneului, va fi luată pe 5 martie 2021", a precizat UEFA într-un comunicat.

Având în vedere acordurile cu difuzorii turneului, UEFA are un puternic interes comercial pentru ca evenimentul să se deruleze aşa cum este prevăzut.

Chiar dacă întreaga competiţie va trebui să se desfăşoare fără fani, acest lucru va permite forului continental să-şi îndeplinească cerinţele contractuale şi să evite un impact financiar major.

O ameninţare pentru turneu ar putea veni dacă, la fel ca anul trecut, ligile interne ar trebui să se oprească din cauza pandemiei, provocând astfel o nouă amânare a competiţiilor intercluburi naţionale şi europene, aşa cum s-a întâmplat în sezonul trecut.

Până în prezent, ligile europene, cu protocoale stricte în vigoare pentru desfăşurarea meciurilor cu porţile închise, au putut continua să joace, deşi planurile pentru revenirea fanilor în tribune au fost afectate de noul val al pandemiei.

Etichete: aleksander ceferin , coronavirus , vaccin anti covid 19


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Marius Lăcătuș nu are niciun dubiu, după ce FCSB și-a adjudecat titlul: ”Nu putem omite”

Victor Pițurcă, verdict crunt despre noua vedetă a Universității Craiova: ”Nu se ocupă doar de fotbal”

Lovitura primită de PSG și naționala Franței: Lucas Hernandez, OUT pentru restul sezonului și EURO 2024

Fotbalistul transferat cu 600.000€ de Gigi Becali la FCSB a făcut anunțul despre viitorul său: ”Asta îmi doresc”

Citeşte şi

Islanda - România 2-1. Adio, Euro 2020. Tricolorii vor urmări din fața televizorului meciurile de la București

News Alert Bucureștiul ar putea pierde meciurile de la Euro! Scenariul pus la cale de UEFA și ce țară devine favorită

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”