”Mi-aş dori să arate aşa şi naţionala României”! Mircea Lucescu, laude pentru FCSB, după victoria cu Go Ahead Eagles
articol scris de Digi Sport26.09.2025, 12:39
WTA Roma: Sorana Cîrstea - Coco Gauff, joi, 16:00, DGS 2
La Liga: Real Madrid - Oviedo, joi, 22:30, DGS 1
FCSB a învins-o, scor 1-0, în deplasare, pe Go Ahead Eagles, în prima etapă a fazei principale Europa League.
Unicul gol al acestei partide a fost marcat de David Miculescu în minutul 13, din pasa decisivă a lui Denis Alibec.
Mircea Lucescu: ” E o victorie foarte importantă pentru fotbalul românesc”
Mircea Lucescu (80 de ani), selecționerul naționalei României, a analizat victoria roș-albaștrilor în fața celor de la Go Ahead Eagles și i-a lăudat pe elevii lui Elias Charalambous pentru spiritul de sacrificiul avut.
”Excelentă victoria pentru moralul lor. E o victorie foarte importantă pentru fotbalul românesc. A fost obținută cu foarte multă inteligență. Organizare multă și spirit de sacrificiu. Se vede diferența. Clubul plătește jucătorii. E o responsabilitate enormă. Trebuie să joace cu sufletul. Au fost super motivați. Bravo lui Gigi și lui Charalambous.
Au arătat ca o echipă. S-au sacrificat. Am văzut atacanții că au recuperat mingea în propriul careu. Mi-a plăcut echipa. Mi-a plăcut spiritul ei. Mi-aş dori să arate aşa şi naţionala României. E o diferență enormă. Și-au dorit enorm de mult. Veneau și după niște rezultate negative în campionat.
Lumea își pierduse speranța că mai pot să își revină. Cu spiritul se poate câștiga enorm. Câteodată, cu spiritul poți bate pe oricine. De mult nu am văzut atât de mult sacrificiu. În fiecare duel au ieșit cu bine. Urmează și meciurile din campionat acum. Sunt obligați să atace în campionat. Acolo e cu totul alt tip de meci. Am văzut alt spirit”, a declarat Mircea Lucescu potrivit fanatik.ro.
VIDEO Declarațiile lui Gigi Beali după Go Ahead Eagles - FCSB 0-1
Programul celor de la FCSB în UEFA Europa League 2025-2026
- Etapa 1: Go Ahead Eagles - FCSB, 25 septembrie 0-1.
- Etapa 2: FCSB - Young Boys, 2 octombrie, 19:45
- Etapa 3: FCSB - Bologna, 23 octombrie, 19:45
- Etapa 4: FC Basel - FCSB, 6 noiembrie, 19:45
- Etapa 5: Steaua Roșie - FCSB, 27 noiembrie, 22:00
- Etapa 6: FCSB - Feyenoord, 11 decembrie, 22:00
- Etapa 7: Dinamo Zagreb - FCSB, 22 ianuarie, 22:00
- Etapa 8: FCSB - Fenerbahce, 29 ianuarie, 22:00.
VIDEO Rezumatul meciului Go Ahead Eagles - FCSB 0-1
Etichete: mircea lucescu , go ahead eagles - fcsb , go ahead egales
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții