Presiune imensă pentru starurile FCSB. Partida cu Hajduk, urmărită de o "armată" de scouteri

16.08.2018, 18:15
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Scouteri din Spania, Anglia şi Italia și-au anunțat prezența în tribunele Arenei Naționale, la FCSB - Hajduk. Man, Planic și Gnohere sunt principalii jucători vizați.

În ultima perioadă, mai mulți jucători ai vicecampioanei au fost urmăriți de reprezentanți ai unor cluburi din Europa, dar și din zona Golfului. În confruntarea cu Hajduk vor fi mai mulți emisari ca niciodată, dar asta nu înseamnă că vreun transfer e iminent.

Roma l-a urmărit pe Man, în timp ce Eintracht îl monitorizează pe Planic. Cei doi par în acest moment principalele produse de export, iar oamenii care îi urmăresc vor să vadă cum se comportă aceștia și într-un meci cu o miză uriașă. Necalificarea în grupe ar costa-o pe FCSB aproape 10 milioane de euro, astfel că presiunea pe roș-albaștri va fi foarte mare.

"Să vină să dea banii. Planic are clauză, dacă ei vor să o plătească, e bine pentru mine. Dacă e la fel cum a fost cu Roma pentru Man, atunci uităm. Nu a venit nicio Roma. Acum 2 luni am vorbit de Planic, acum nu a mai existat nicio discuție. Nu doar de Planic, de niciun jucător. Ştiţi că orice jucător e de vânzare", a spus Becali la Digi Sport Special, acum două seri.

De notat că și "Bizonul" Gnohere e urmărit, iar o eventuală necalificare i-ar putea aduce un transfer în țările arabe. Deja Becali a refuzat 1,5 milioane de euro din acea zonă, dar dacă nu va ajunge în grupe există șanse să îi dea drumul golgheterului. În schimb, o calificare diseară și o victorie în viitoarea dublă, cu învingătoarea din disputa Rapid Viena - Slovan Bratislava, i-ar aduce foarte probabil un nou contract francezului.

"Dacă ne calificăm, e posibil să îi măresc. Dar îi dau cu clauză. Mai primești 30.000 de euro, dar cu clauză", a mai spus Becali.

FCSB - Hajduk Split va fi joi, de la ora 21:30, LIVE TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro. În tur, scorul a fost egal, 0-0.

Etichete: becali , becali fcsb , transferuri fcsb , fcsb scouteri


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vieții, a calculat câți bani a pierdut și vrea astfel să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența față de jocurile de noroc.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

”Tatăl meu `a explodat`!” Fiica unui antrenor a spus totul: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Rapid - Universitatea Craiova 0-1, ACUM, Digi Sport 1. Andrei Ivan a deschis scorul în Giulești

Barcelona nu mai stă la discuții: îi reziliază contractul fotbalistului pe care a plătit 36.000.000€. Anunțul spaniolilor

Exclusiv Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu

Foto Clasamentul din play-out-ul SuperLigii, după etapa a 7-a: FC Botoșani, aproape să realizeze ceea ce părea imposibil

Citeşte şi

A auzit că-l vrea Gigi Becali la FCSB și i-a dublat salariul. ”Ar fi putut semna oriunde”

Câți bani a plătit Gigi Becali pentru transferuri la FCSB în ultimii nouă ani: putea cumpăra jumătate de Haaland

PEROZAre 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă îmbrac”

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum vrea Sorana Cîrstea s-o egaleze pe Simona Halep: ”Ea a câștigat deja, m-ar putea lăsa să câștig eu” citeşte ştirea pe ziare.com

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce ocazie s-a lansat citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”