Joan Laporta, președintele Barcelonei / Foto: Profimedia

Florentino Perez, Joan Laporta și Andrea Agnelli, întâlnire crucială la Barcelona. Care este motivul

articol scris de Digi Sport
07.08.2021, 23:24
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Imediat după plecarea lui Messi de la Barcelona, Joan Laporta s-a întâlnit cu președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, și cu cel al lui Juventus, Andrea Agnelli.

Întâlnire între Laporta, Perez și Agnelli

Cei trei "grei" au discutat timp de 4 ore, iar presa spaniolă a aflat motivul întâlnirii. Aceștia pun din nou la cale mult-controversata Super Ligă a Europei.

În ciuda tuturor opozițiilor, boicoturilor și scandalurilor la nivel mondial, cei trei nu renunță la visul de a construi o "competiție a bogaților".

De altfel, cei de la Marca susțin că acesta a fost și motivul pentru care Barcelona și Real Madrid nu au acceptat ca fondul de investiții CVC să achiziționeze 10 la sută din capitalul La Liga pentru 2,7 miliarde de euro.

Juventus, Barcelona și Real Madrid, comunicat oficial privind Super Liga

Lupta dintre cele trei cluburi rămase în proiectul "Super Liga" (JuventusBarcelonaReal Madrid) și UEFA continuă.

Granzii europeni au postat fiecare, pe site-ul oficial, un comunicat în care anunță că nu dau înapoi în lupta cu UEFA și că vor continua disputa legală, pentru ca în final să poată implementa proiectul cu succes.

Justiția spaniolă a pronunțat o decizie în favoarea membrilor Superligii, conformă cu Legea Concurenței a Uniunii Europene. Conform acesteia, UEFA este nevoită să renunțe atât la acțiunile împotriva Super Ligii și celor trei cluburi rămase în proiect, cât și la sancțiunile disciplinare aplicate celor nouă cluburi retrase.

Mai mult, cele trei cluburi au reconfirmat faptul că nu vor abandona proiectul Super Ligii, dar au adăugat că vor căuta metode de a revizui formatul acestuia, pentru a fi agreat de toate părțile interesate.

Etichete: andrea agnelli , joan laporta , florentino perez , super liga europei


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Fotbaliștii de la FCSB, dezvăluiri neașteptate la un an după ce Farul a luat titlul. ”Nu meritau un comportament civilizat”

Ange Postecoglou, reacție sinceră după ce Tottenham a ajuns la trei înfrângeri consecutive: ”Este corect să spun”

Exclusiv Gigi Becali, sfătuit să îl transfere urgent pe Denis Alibec. ”Singurul jucător care poate face asta”

Oficial A pariat de 50 de ori și acum a primit o nouă suspendare. Ce a transmis Federația

Citeşte şi

Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

Video Ce reacție a avut Florentino Perez, după golul de 2-2 marcat de Vinicius

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Revenire fantastică în a doua semifinală de la Madrid Open. Ce jucătoare se vor întâlni în ultimul act citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”