Alexandru Mitriță i-a impresionat deja pe americanii de la New York City FC

Alexandru Mitriță continuă să impresioneze în SUA: "Este uimitor ce poate face cu mingea"

15.03.2019, 22:18
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Alexandru Mitriță (23 de ani) i-a costat pe americanii de la New York City FC nu mai puțin de 8,5 milioane de dolari și este al treilea cel mai scump jucător transferat vreodată în MLS. Americanii sunt însă mulțumiți cu investiția făcută. Mitriță i-a impresionat deja atât pe colegi cât și pe antrenorul echipei.

Căpitanul echipei, finlandezul Alexander Ring are mare încredere în calitățile lui Alexandru Mitriță. La debutul în MLS, fostul căpitan al Craiovei a fost desemnat omul meciului.

"Nu ar trebui să ne aşteptăm la minuni din partea lui în primele meciuri. Este cu adevărat un tip plăcut, calm, timid poate cum eram şi eu când am venit. O să treacă timp ca să-l cunoaştem şi ca el să ne cunoască. Cred că putem să ne cunoaştem mai bine în iunie sau iulie, când va avea câteva meciuri disputate. Dar dacă l-ai vedea la antrenamente, este uimitor ce poate face puştiul cu mingea. Ai nevoie de timp ca să te obişnuieşte cu MLS, dar suporterii o să-l iubească, sunt sigur", a declarat Ring, pentru prosoccerusa.com.

Alexandru Mitriță a impresionat deja la New York City FC

Suporterii au așteptări mari de la Alexandru Mitriță, dar antrenorul echipei a ținut să clarifice un aspect: internaționalul român nu va marca la fel de multe goluri ca David Villa.

"Lumea crede despre Mitri că-l înlocuieşte pe David Villa, nu, nu este adevărat. Mitri este un jucător de top, joacă extraordinar. Dar nu mă aştept ca Mitri să marcheze 30 sau 25 de goluri. Trebuie să marcăm cu toată echipa", a declarat Dome Torrent, antrenorul lui Alexandru Mitriță la New York City FC.

Etichete: alexandru mitrita , new york city fc


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Nemaiîntâlnit în SuperLigă: 1.000.000 € dacă merge cu FCSB în Champions League! Anunțul lui Gigi Becali

Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

NE-BU-NI-E! O echipă din liga secundă a marcat în minutul 90+9, a câștigat Cupa și va juca în Europa League

A fost desemnat cel mai bun jucător al anului: ”Sunt foarte mândru”

Dennis Politic a vorbit despre tensiunile de la Dinamo: ”Am avut o întâlnire toți”

Pintilii a spus care este jucătorul de la FCSB care nu suportă să piardă niciodată: ”Se oftică foarte mult!”

Citeşte şi

”Au excelat!”. Gică Hagi a avut numai laude pentru foștii săi jucători. Cele trei nume pe care le-a rostit

Înlocuitor pentru Olimpiu Moruțan la EURO: ”Are șanse foarte mari”

PEROZPovești de dragoste ca-n filme. 8 cupluri care au rezistat la Hollywood și secretele relațiilor lor

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Mihai Mărgineanu a rămas șocat de ce a văzut în Vama Veche: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?" citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă ca medicament. Ce au aflat cercetătorii după o lună