Alexandru Chipciu va reveni la Anderlecht

”Am fost anunțat de impresar!”. Chipciu știe unde va juca din sezonul viitor! Dezvăluirea făcută joi seară

13.06.2019, 22:35
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Alexandru Chipciu a anunțat în această seară că se va prezenta la antrenamentele celor de la Anderlecht, după ce i-a expirat împrumutul la Sparta Praga. Cehii nu au activat clauza de cumpărare, astfel că românul va reveni în Belgia. Jucătorul de 30 de ani a fost anunțat să se prezinte la club pe 8 iulie.

Chipciu susține că belgienii i-au transmis prin intermediul impresarului că se vor baza pe el în sezonul următor. Internaționalul român mai are contract cu Anderlecht până în vara lui 2020.

”Am fost anunțat de impresar că cei de la Anderlecht au zis să mă întorc pe 8 iulie acolo, pentru că se vor baza pe mine. Mai am un an de contract.

Sincer, m-am simțit fotbalist la Anderlecht. Am avut o perioadă foarte bună acolo, în primul an. Tot ce se întâmplă acolo e aproape de sufletul meu”, a declarat Chipciu.

69 de meciuri, 6 goluri și 14 pase de gol, are Chipciu pentru Anderlecht, în cele două sezone petrecute la clubul din capitala Belgiei.

Alexandru Chipciu a fost împrumutat la Sparta Praga

Alexandru Chipciu a fost împrumutat de Andrerlecht la Sparta Praga, în vara trecută. Mijlocașul de 30 ani a jucat în 31 de meciuri pentru echipa cehă, în toate competițiile, a marcat un gol și le-a oferit două pase de gol colegilor. Pentru a-l păstra definitiv, Sparta trebuia să-i plătească lui Anderlecht două milioane de euro.

Chicpiu a fost cumpărat de Anderlecht de la FCSB pentru 3 milioane de euro, în 2016.

2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Chipciu, conform transfermarkt.com.

Etichete: alexandru chipciu , anderlecht , chipciu anderlecht


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Detectivii din New York au identificat rămășițele unei femei găsite îngropate în ciment, în urmă cu 20 de ani. În mod ciudat, în rezolvarea cazului, polițiștii au fost ajutați de o victimă a atentatelor din 11 septembrie.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

Video&Foto Un fotbalist de la CFR a intrat pe internet și l-a înjurat pe David Miculescu! Cei de la FCSB s-au răzbunat în autocar

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Galeria Rapidului nu mai are răbdare cu Bogdan Lobonț: ”E jale! E o pălărie mult prea mare”

Video ”Execuție” în 21 de minute! Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Gigi Becali vrea TREI jucători de la Farul! Câți bani i-a plătit până acum lui Gică Hagi pe transferuri

Tudorel Stoica nu s-a putut abține! ”Stai nouă ani de zile să câștigi un titlu!”

Citeşte şi

OUT înainte de EURO 2024: ”Leziune a ligamentului încrucișat anterior”

Alex Chipciu, poveste necunoscută. ”Voiau să mă tragă la Rapid. Se apuca și-i suna pe Pancu, pe Daniel Niculae!”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Neluțu Varga face anunțul mult așteptat: ”Petrescu se va ocupa de mâine ” citeşte ştirea pe ziare.com

Tunelurile și catacombele secrete de sub România: Există peste 500 de astfel de structuri, iar Ceaușescu voia să circule cu mașina pe sub București citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”