Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite / Foto: Getty Images

Arabii și-au făcut lista dorințelor pentru 2024! Cine sunt cele 10 vedete care vor primi oferte "de nerefuzat"

articol scris de Digi Sport
26.12.2023, 16:59
  • Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1

  • Serie A: Bologna - Juventus, luni, 21:45, DGS 2

Arabia Saudită a reușit o adevărată "revoluție" pe piața transferurilor în perioada de mercato a verii

Arabii au alocat din Fondul Public de Investiții o suma uriașă pentru fotbal, iar astfel au reușit să convingă jucători de top să părăsească fotbalul european, chiar dacă mai puteau juca ani buni la cel mai înalt nivel.

Arabia Saudită are pe listă 10 fotbaliști importanți din Europa

Potrivit presei franceze, șefii fotbalului saudit au alcătuit o listă cu 10 jucători pe care vor încerca să îi transfere fie în iarnă, fie la finalul sezonului actual.

Printre aceștia se numără în principal veterani, dar și jucători de până în 25 de ani, după cum urmează: 

  • Kylian Mbappe (25 de ani, PSG)
  • Jadon Sancho (23 de ani, Manchester United)
  • Raphael Varane (30 de ani, Manchester United)
  • Casemiro (31 de ani, Manchester United)
  • Hugo Lloris (37 de ani, Tottenham)
  • Thiago Alcantara (32 de ani, Liverpool)
  • Thomas Partey (30 de ani, Arsenal)
  • Luka Modric (38 de ani, Real Madrid)
  • Alexis Sanchez (35 de ani, Inter)
  • Erling Haaland (23 de ani, Manchester City)

Arabia Saudită vrea să schimbe regulamentul din campionat

Pentru a putea transfera și alte vedete în campionatul intern, arabii vor trebui să schimbe regulamentul și deja pregătesc o modificare în acest sens. 

În momentul de față, o echipă are dreptul de a avea maximum opt stranieri în lot, dar arabii vor să mărească numărul la zece. 

Etichete: arabia saudita , mercato , mohamed salah , kylian mbappe


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Tânără ucisă de iubitul drogat, la Sibiu. Prietenul criminalului: „Avea episoade în care disocia sau auzea voci”

Un tânăr de 24 de ani a fost arestat preventiv pentru crima din Sibiu. Acesta și-a recunoscut fapta. Spune că și-a ucis iubita din gelozie, dar și pentru că era beat și drogat în momentul în care a atacat-o. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional! În caz de urgență, victimele violenței domestice pot apela numărul gratuit 0800 500 333.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

OUT de la FCSB după eșecul cu Rapid! Gigi Becali: ”Poate găsește să se ducă undeva”. Alți doi jucători vor fi împrumutați

Foto "Dezgustător". Ce a făcut Tyson Fury, după ce a pierdut "Lupta Secolului" în fața lui Oleksandr Usyk

Aris - PAOK 1-2. Victorie istorică: PAOK a câștigat titlul! Răzvan Lucescu e campionul Greciei!

Ce nebunie: cea mai titrată echipă din Europa vrea un jucător din SuperLigă! Prețul: 8.000.000 €

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

4 jucători OUT de la FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul, după derby-ul pierdut cu Rapid

Xavi a vorbit despre situația sa de la Barcelona, imediat după meciul cu Rayo Vallecano

N-a stat la discuții! Fotbalistul care i-a spus ”NU” lui Real Madrid

Video Gesturile făcute de Răzvan Lucescu, după ce a cucerit titlul cu PAOK și ce scrie presa din Grecia

Citeşte şi

PSG contraatacă! Parizienii vor să ia un jucător de la Real Madrid după ce l-au pierdut gratis pe Mbappe

Ladislau Boloni a scăpat de inamicul numărul unu înainte de duelul PSG - Metz

PEROZUn bărbat și-a părăsit iubita după o excursie cu cortul: „Nu o voi ierta niciodată pentru ceea ce a făcut”

FILM NOWJennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor, tensionați în rest. Detaliul care i-a "scăpat" actorului, după zvonurile divorțului

Surpriză uriașă în lotul României la EURO 2024! Ce atacant le-a luat fața lui Louis Munteanu și Florin Tănase citeşte ştirea pe Prosport.ro

FOTO Răzvan Lucescu i-a șocat pe greci: cum a sărbătorit câștigarea titlului citeşte ştirea pe ziare.com

Doliu în sportul din România! A murit un mare campion, Sorin Pop avea 56 de ani citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Lili Sandu, superbă în costum de baie, în vacanță în Abu Dhabi. Cele din două piese o pun în valoare cel mai bine

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lili Sandu, superbă în costum de baie, în vacanță în Abu Dhabi. Cele din două piese o pun în valoare cel mai bine

Digi World

De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim

Digi Animal World

Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a întâmplat”