Manchester City și Real Madrid și-au anunțat participarea la Superliga Europei / Foto: Profimedia

Două cluburi de top se gândesc deja să iasă din Superliga Europei! Presiunea și-ar fi spus cuvântul

articol scris de Digi Sport
20.04.2021, 16:58
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Anunțul făcut duminică de cele 12 cluburi de top din Anglia, Spania și Italia referitor la înființarea Superligii Europei a produs o mulțime de reacții dure din partea autorităților, forurilor fotbalistice și suporterilor, iar două dintre aceste formații ar lua deja în calcul retragerea.

Chelsea și Manchester City se gândesc deja să iasă din Superliga Europei!

The Guardian scrie că mai puțin de jumătate dintre cele 12 cluburi implicate susțin cu adevărat noua competiție, acestea alegând să participe pentru că au fost atrase de condițiile financiare care ar urma să existe în Superliga Europei sau doar din "teama de nu a rămâne pe dinafară" la ceea ce ar putea reprezenta cea mai importantă competiție fotbalistică din lume. Astfel, cluburile "fanatice", care ar urma să susțină noua competiție indiferent de sancțiunile UEFA și de presiunile suporterilor, sunt în minoritate.

O sursă din cadrul unui club contactat pentru a participa la Superliga Europei susține că Chelsea și Manchester City sunt cele două formații care iau deja în calcul părăsirea Superligii Europei.

Fanii englezi au protestat vehement după anunțul înființării Superligii Europei, iar UEFA a amenințat cluburile aflate în semifinalele Champions League și Europa League că ar putea fi excluse din competiții dacă aleg să se desprindă de forul european. În această situație se află atât Chelsea, cât și Manchester City, calificate în penultimul act al Ligii.

Totuși, Aleksander Ceferin, președintele UEFA, le-a dat un ultimatum celor 12 cluburi, semn că nu intenționează încă să ia măsuri drastice: "Domnilor, ați făcut o eroare, dar încă aveți timp să vă răzgândiți".

  • AC Milan, Arsenal, Atletico Madrid, Chelsea FC, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham sunt cluburile fondatoare ale Superligii Europei.

Ce format va avea Superliga

Conform comunicatului oficial, noua Superligă va avea următorul format:

  • 20 de cluburi participante: celor 12 anunţate până în acest moment li se vor alătura alte 3 şi vor fi, astfel, 15 cluburi fondatoare
  • cele 15 cluburi vor evolua în fiecare an în noua competiţie, iar lor li se vor alătura, în fiecare sezon, alte 5 echipe, care se vor califica în funcţie de rezultatele din sezonul precedent
  • meciurile vor avea loc la mijloc de săptămână, exact cum se întâmplă acum cu partidele din UEFA Champions League sau Europa League, astfel că weekendurile vor fi rezervate, păstrând tradiţia, partidelor din competiţiile interne
  • Superliga va încpe în luna august
  • vor exista două grupe de câte 10 echipe, cu meciuri tur-retur
  • primele 3 din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală ale Superligii
  • locurile 4-5 vor juca într-un play-off tur-retur pentru ultimele două locuri din sferturile de finală, care se vor juca în dublă manşă
  • semifinale tur-retur
  • finala în luna mai, într-o singură manşă

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Video FCSB este noua campioană a României! Titlul, asigurat matematic după 2-1 cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”Am avut un secret!”. MM Stoica a dezvăluit totul, după ce FCSB a câștigat titlul

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Xabi Alonso vrea să aducă la Bayer Leverkusen unul dintre cei mai vechi jucători ai lui Real Madrid

Exclusiv Helmut Duckadam s-a convins: capitolul la care a excelat FCSB, noua campioană a României

Citeşte şi

MERCATO 2022 | Toate transferurile verii sunt AICI!

MERCATO în Europa | Toate transferurile din vara lui 2020 sunt AICI. Juventus l-a luat pe Federico Chiesa de la Fiorentina

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”