Gareth Bale, în meciul Țara Galilor - Danemarca, de la EURO 2020 / Foto: Getty Images

Gareth Bale, gata să se retragă din fotbal! Planul galezului și ultimul eveniment la care vrea să joace

articol scris de Digi Sport
07.07.2021, 11:47
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Cariera lui Gareth Bale a traversat o pantă descendentă în ultimii ani, motiv pentru care galezul este pregătit să ia o decizie radicală.

Potrivit Mundodeportivo, mijlocașul de bandă și-a informat apropiații că își va duce la final contractul cu Real Madrid, scadent în vara anului 2022, după care se va retrage din fotbal.

Gareth Bale, gata să se retragă din fotbal

Dacă planul galezului va deveni realitate, Gareth Bale s-ar retrage din fotbal la doar 32 de ani, urmând să împlinească 33 pe 16 iulie 2022, după expirarea contractului cu Real Madrid.

Totuși, chiar dacă s-ar retrage de la echipa de club, Gareth Bale ar dori să mai joace pentru naționala Țării Galilor, dacă reprezentativa va reuși să se califice la Campionatul Mondial organizat de Qatar în iarna anului viitor. Astfel, galezul ar putea evolua la Campionatul Mondial fără să se fi pregătit alături de un club timp de jumătate de an.

Gareth Bale a participat cu naționala Țării Galilor la EURO 2020, unde s-a oprit în optimi, din cauza înfrângerii categorice, scor 0-4, suferite în meciul cu Danemarca. La Campionatul European din această vară, fotbalistul nu marcat niciun gol.

După vacanță, Gareth Bale va reveni la Real Madrid pentru reunirea lotului sub comanda lui Carlo Ancelotti. Stagiunea trecută, fotbalistul galez a jucat sub formă de împrumut la Tottenham, unde a marcat de 16 ori și a oferit trei pase decisive în 34 de partide.

Etichete: real madrid , gareth bale , retragere gareth bale


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Tensiune după Farul - Sepsi! Conducerea oaspeților nu s-a ferit de cuvinte: ”E foarte urât ce s-a întâmplat”

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

Nu a mai jucat de nouă luni, iar Carlo Ancelotti l-a anunțat titular: ”Suntem cu toții încântați”

Primesc o avere de la sponsori! Care sunt cluburile care câștigă cei mai mulți bani

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”