Getty Images

Infantino vrea să-i oblige pe Ronaldo şi Messi să meargă la galele THE Best. Decizia preşedintelui FIFA

30.09.2018, 15:05
  • SuperLiga: Hermannstadt - Poli Iași, luni, 15:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, luni, 21:00, DGS 1

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, vrea ca istoria din acest an, când Cristiano Ronaldo şi Leo Messi nu au fost prezenţi la Gala The Best, să nu se mai repete. De aceea, şi-a pus avocaţii la treabă.

Concret, potrivit cotidianului AS, italian din fruntea FIFA a discutat cu departamentul juridic al forului mondial, căruia i-a cerut să găsească o cale prin care starurile care au dominat fotbalul în ultimul deceniu să nu mai poată fenta astfel de evenimente.

Cu alte cuvinte, Infantino vrea ca toţi nominalizaţii la premiile FIFA să fie prezenţi la decernarea premiilor, indiferent dacă sunt câştigători sau nu.

La ediţia din acest an, Messi nu a fost nominalizat decât pentru golul anului, în timp ce Ronaldo nu s-a împăcat cu gândul că nu a fost desemnat cel mai bun jucător, astfel că ambii au lipsit de la ceremonia organizată la Londra.

Cei doi jucători au făcut parte din echipa ideală a lui 2018, dar au fost singurii care nu s-au regăsit în poza de grup, lucru care l-a enervat la culme pe Infantino.

Etichete: leo messi , cristiano ronaldo , ronaldo messi , gala fifa , gianni infantino , the best fifa awards , gala the best , ronaldo messi gala fifa


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O regină a frumuseții din Ecuador a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață

O fostă concurentă la Miss Ecuador, Landy Parraga Goyburo a fost împușcată mortal în restaurantul unde lua masa, după o postare în care anunța unde era. Numele ei fusese legat de un traficant de droguri care fusese ucis în închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

O actriță celebră din SUA a văzut un român și a izbucnit imediat în râs. Ce a urmat

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB

S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ofertă din SuperLigă pentru Laurențiu Reghecampf

Cel mai slab Rapid de după Revoluție! Cifrele care arată dezastrul girat de Bergodi și de Lobonț

Dorit de FCSB, Rafa Mujica a ales și urmează să semneze: transfer de 10 milioane de euro și salariu uriaș

Video Dorinel Munteanu și-a ieșit din minți inexplicabil după meciul cu Petrolul: ”Ce specialist ești tu? / Ia uite-l p-ăsta”

Citeşte şi

Unicul Leo Messi! Nimeni n-a mai reușit așa ceva în istoria fotbalului

La 23 de ani, Vinicius Jr. l-a depășit pe Cristiano Ronaldo, idolul său

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWAnne Hathaway, superbă în roșu, într-o rochie fără bretele, cu crăpătură lungă pe picior. E trecută de 40 de ani, dar e neschimbată de două decenii

Fotbalistul dorit de Gică Hagi într-un transfer cu schimb de jucători între el și Gigi Becali a luat decizia! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Milionarul Arpad Paszkany, cadou de Paște de peste 100.000 de euro pentru noua iubită: ”A venit iepurașul” FOTO citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”