Jucătorii lui Bursaspor nu s-au prezentat la antrenament, în semn de protest faţă de neplata salariilor

03.05.2018, 14:20
  • Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1

  • Serie A: Bologna - Juventus, luni, 21:45, DGS 2

Jucătorii echipei Bursaspor, la care evoluează românii Gicu Grozav și Bogdan Stancu, nu s-au prezentat pe teren la antrenamentul de joi dimineaţă, cu trei zile înaintea meciului de campionat cu Fenerbahce, în semn de protest faţă de neplata salariilor, relatează cotidianul Sabah. Potrivit sursei, angajaţii clubului nu şi-au primit salariile de trei luni, iar fotbaliştii de mai mult timp.

Jucătorii au venit la baza de pregătire înaintea orei programate pentru şedinţa de pregătire, 10:00, dar au discutat în vestiar şi s-au hotărât să nu iasă la antrenament. Ei au făcut o pregătire uşoară în sală, în aşteptarea unei eventuale promisiuni a conducerii clubului cu privire la salariile restante.

Fotbaliştii şi-au arătat nemulţumirea şi miercuri seară, începând antrenamentul cu 40 de minute mai târziu decât era programat.

Bursaspor va întâlni echipa Fenerbahce, duminică, în deplasare, de la ora 16.00, în etapa a 32-a din Super Liga. Înaintea acestei etape, Bursa ocupă locul 10, cu 39 de puncte, în vreme ce Fenerbahce este lider, la un punct distanță față de İstanbul Başakşehir.

Etichete: turcia , bursaspor , antrenament , jucatori , afan protest , nepolatiti


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit

În timp ce regimul islamic încearcă să se replieze pe repede înainte după moartea președintelui Raisi, mulți iranieni se bucură de dispariția unuia dintre cei mai duri reprezentanți ai represiunii. De numele fostului președinte supranumit "Măcelarul din Teheran" se leagă epurările masive, de zeci de mii de morți, din 1979 până acum, dar și faptul că el a implicat Iranul pentru prima dată într-un război direct cu Israelul.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

OUT de la FCSB după eșecul cu Rapid! Gigi Becali: ”Poate găsește să se ducă undeva”. Alți doi jucători vor fi împrumutați

Foto "Dezgustător". Ce a făcut Tyson Fury, după ce a pierdut "Lupta Secolului" în fața lui Oleksandr Usyk

Aris - PAOK 1-2. Victorie istorică: PAOK a câștigat titlul! Răzvan Lucescu e campionul Greciei!

Fanii lui Tottenham, după ce l-au văzut din nou titular pe Radu Drăgușin: ”Nemernicul a avut la dispoziție jumătate de sezon”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Breaking News Neil Lennon a semnat cu Rapid! A dezvăluit care este obiectivul său principal: ”Responsabilitatea mea!”

Exclusiv Cum l-a convins U Cluj pe Ovidiu Popescu să semneze! Durata contractului

Istvan Kovacs l-a lăudat pe Kyros Vassaras, într-un interviu de pe site-ul UEFA. Ce spune despre finala Europa League

”Răzvan Lucescu a mai răpus un mit”. Fostul conducător din SuperLiga, impresionat de performanța românului

Citeşte şi

Nu e Fenerbahce! Un alt club a confirmat negocierile cu Jose Mourinho: ”Am rezolvat deja”

Video În lacrimi! Denis Drăguș nu și-a putut controla emoțiile, după victoria cât o salvare reușită de Gaziantep

PEROZUn bărbat și-a părăsit iubita după o excursie cu cortul: „Nu o voi ierta niciodată pentru ceea ce a făcut”

FILM NOWJennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor, tensionați în rest. Detaliul care i-a "scăpat" actorului, după zvonurile divorțului

Surpriză uriașă în lotul României la EURO 2024! Ce atacant le-a luat fața lui Louis Munteanu și Florin Tănase citeşte ştirea pe Prosport.ro

FOTO Răzvan Lucescu i-a șocat pe greci: cum a sărbătorit câștigarea titlului citeşte ştirea pe ziare.com

Doliu în sportul din România! A murit un mare campion, Sorin Pop avea 56 de ani citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”

Digi World

De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim

Digi Animal World

Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a întâmplat”