Cristiano Ronaldo / Foto: Profimedia

Mesajul postat de Cristiano Ronaldo după primele sale goluri în Arabia Saudită și întâlnirea cu Leo Messi

articol scris de Digi Sport
20.01.2023, 09:00
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Cristiano Ronaldo (37 de ani) și-a făcut debutul în Arabia Saudită în partida amicală dintre Al-Nassr&Al-Hilal și PSG, încheiată cu scorul de 4-5.

Mesajul postat de Cristiano Ronaldo după primele sale goluri în Arabia Saudită și întâlnirea cu Leo Messi

Folosit din primul minut și cu banderola de căpitan pe braț, Cristiano Ronaldo a avut un impact rapid și a punctat de două ori contra celor de la PSG. Ultima dată când portughezul își trecuse numele pe lista marcatorilor a fost la Cupa Mondială din Qatar, atunci când starul lusitan a înscris împotriva Ghanei, în luna noiembrie.

După meci. Ronaldo a postat un mesaj pe rețelele sociale, alături de câteva fotografii surprinse la evenimentul de gală care a avut loc la Ryiadh.

"Atât de fericit că am revenit pe teren și pe tabela de marcaj!! Tototdată, mă bucur că am văzut niște prieteni vechi!", a transmis Ronaldo.

Cristiano Ronaldo, "Omul Meciului" la amicalul dintre Al-Nassr & Al-Hilal și PSG

Superstarul portughez a reușit un gol din penalty, în minutul 34, și altul venit în urma unui șut năprasnic, expediat în minutul 45+6. 

CR7 a fost scos de pe teren după aproximativ o oră de joc, însă evoluția sa de până atunci a fost suficientă pentru a primi trofeul de cel mai bun jucător de pe teren. 

La finalul meciului, portughezul a primit premiul de "Omul Meciului", în uralele spectatorilor, care îl vor vedea pe stadioanele din Arabia Saudită până în vara lui 2025. 

VIDEO: All Stars Riyadh - PSG 4-5

Etichete: cristiano ronaldo , psg , al nassr , mesaj ronaldo


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

FCSB-iștii iau cu asalt Arena Națională! Câte bilete s-au vândut deja, cu mai mult de o săptămână înainte de meciul cu CFR

Foto Liverpool și-a prezentat echipamentul pentru sezonul viitor! Primul din noua eră fără Jurgen Klopp

”Nu primesc foarte mulți bani la FCSB”. Ce salariu are campionul României

Foto ”Dezgustător!” Faza Campionatului Mondial: a omorât o muscă și a mâncat-o în fața tuturor. Reacția jucătorului

Citeşte şi

”Amenințarea” lui Kylian Mbappe, după ce PSG a pierdut turul cu Dortmund din semifinalele UCL

Concluziile trase de eroul lui Dortmund, după ce a adus victoria cu PSG: ”Rămânem umili”

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Dat afară de Gică Hagi, Constantin Budescu s-a refugiat în vila de peste 500.000 de euro pe care o are la Ploiești citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

S-a schimbat legea RCA pentru toți șoferii din România, o lovitură fără precedent pentru români citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Momentul când un câine prinde o sticlă de apă precum un om. Stăpânul său a rămas șocat