Ionuț Nedelcearu, în tricoul naționalei României / Foto: Sport Pictures

Exclusiv Nedelcearu a dezvăluit de ce a picat transferul în Serie A: "Președintele de la Roma mi-a spus că sunt pe lista lor"

08.04.2020, 13:28
  • Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1

  • Baraj SuperLiga: Mioveni - Botoșani, vineri, 20:00, DGS 1

Ionuț Nedelcearu a avut prestații apreciate la EURO U21, în vara anului trecut, iar fundașul central de la Ufa a fost dorit de două cluburi din Serie A.

Prima formație interesată de român a fost AS Roma, imediat după turneul final, însă Nedelcearu spune că nu știe ce i-a determinat pe italieni să se răzgândească.

În schimb, vara trecută, formația de pe "Olimpico" s-a întărit serios în centrul defensivei. La Roma au sosit Chris Smalling, de la Manchester United, Mert Cetin și Gianluca Mancini, de la Genclerbirligi, respectiv Atalanta.

"Cu Roma au fost interese imediat după Euro. Președintele a luat legătura cu agentul meu, mi-a spus că sunt pe lista lor, dar după nu știu ce s-a întâmplat, au transferat alt jucător", a declarat Nedelcearu, în cadrul emisiunii Fotbal Club.

Nedelcearu: Brescia a făcut o ofertă concretă

Interesul de la AS Roma nu a fost singurul venit din Italia pentru fostul fundaș al lui Dinamo, în vârstă de 23 de ani.

Brescia, echipă la care evoluează Mario Balotelli, și care este ultima în Serie A, l-a ofertat și ea pe Nedelcearu, în iarnă, însă rușii nu au fost de acord cu suma de transfer.

"După a fost Brescia, a fost o ofertă concretă. Ufa a făcut o contraofertă. Mi-au spus că mă vor lăsa în vară să plec. Pentru fotbal m-aș fi dus, chiar dacă nu ar fi fost așa mare transfer. În contract scria că nu mă vor cumpăra dacă nu vor rămâne în Serie A.

Brescia e în zona retrogradabilă. Era destul de complicat. Mă gândesc mereu și spun cum vrea Dumnezeu. Poate așa a fost mai bine pentru mine", a mai spus Nedelcearu.

  • 17 meciuri a bifat Nedelcearu la Ufa, în acest sezon
  • 9 partide în tricoul naționalei de seniori a României are fundașul

Etichete: serie a , as roma , brescia , ionut nedelcearu , ufa


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut unui elev, timp de un an

O profesoară de liceu din Arkansas, care a apărut la o emisiune celebră în SUA după ce elevii i-au făcut o dedicație specială, va merge la închisoare pentru că a abuzat sexual de zeci de ori un copil.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

UEFA i-a transmis un mesaj lui Istvan Kovacs, după finala Europa League! Fanii au reacționat imediat

OUT! După ce a primit 6.000.000 € degeaba, a fost dat afară. Avea lumea la picioare, dar a ajuns să se drogheze

Veste pentru Horațiu Moldovan: ”noul Oblak” pleacă în Premier League pentru 40.000.000€

Gestul făcut de Xabi Alonso după umilința din finala Europa League. S-a dus direct la Istvan Kovacs

Foto Ce lovitură! A refuzat naționala României și a fost convocat de altă țară la EURO 2024

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Anunț categoric făcut de Gigi Becali despre Tudor Băluță

Acum e clar: Kylian Mbappe a cheltuit salariul pe un an și e gata de mutare! Unde va juca

Șefii lui ”U” Cluj, răspuns pentru Gigi Becali. Ce se întâmplă cu Alexandru Chipciu

A venit ”nota de plată” pentru Xavi. Ce sancțiune a dictat UEFA, după scandalul cu Istvan Kovacs

Citeşte şi

Șefii de la Parma s-au hotărât! Ce le-au propus lui Dennis Man și Valentin Mihăilă

Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj

PEROZLogodnica lui Jason Statham, val de reacții pe Instagram după ce a postat imagini nud din camera de hotel de la Cannes

FILM NOWAna de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de peste 1,6 milioane de like-uri. „Cât de frumoasă ești!”

Ce lovitură a dat Gigi Becali cu noul transfer de la FCSB: ”El și Rrahmani sunt între primii trei atacanți din România” citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a despărțit de iubit și își caută un partener de călătorie pentru o vacanță în Halkidiki. Ce pretenții are turista din România citeşte ştirea pe ziare.com

Amenzi de până la 15.000 de lei pentru șoferii care uită acest document. Se schimb legea în România citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”

Digi World

Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"

Digi Animal World

Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini, pereți și scări de bloc