Cristiano Ronaldo, Paul Pogba şi Neymar se află în sondajul lui Iker Casillas / Foto: Getty Images

Peste 230.000 de reacţii, după ce Iker Casillas a întrebat fanii madrileni pe cine ar dori în tricoul lui Real Madrid

29.08.2019, 11:33
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Real Madrid mai are timp să facă o mutare răsunătore, cu mai puţin de o săptămână înaintea finalului perioadei de mercato. Iker Casillas (38 de ani), fost jucător şi una dintre legendele clubului i-a întrebat pe fanii madrileni, prin intermediul unei postări online, pe cine ar dori aceştia să vadă în tricoul lui Real Madrid.

Portarul a realizat un sondaj pe Twitter, în care spaniolul a pus următoarea întrebare: "Din aceste trei opţiuni pe care vi le dau, de cine v-ar plăcea cel mai mult, ca jucător al lui Real Madrid?"

Chiar dacă cele mai vehiculate nume pentru o venire pe Santiago Bernabeu în vara aceasta, Paul Pogba şi Neymar, au fost incluşi în sondaj, Iker Casillas a oferit fanilor blanco o a treia opţiune: nimeni altul decât Cristiano Ronaldo, care a făcut istorie timp de nouă ani în tricoul galacticilor.

Iar fanii "albilor" nu l-au uitat încă pe cel care a câştigat de patru ori Liga Campionilor cu echipa lor preferată. Lusitanul conduce detaşat sondajul. 64% din cei peste 230,000 de internauţi care şi-au exprimat opinia l-au ales pe acesta ca jucătorul pe care îl doresc pe Santiago Bernabeu.

Celelalte opţiuni nici măcar nu s-au apropiat de superstarul portughez. Paul Pogba, jucător dorit foarte mult de Zidane la gruparea "los blancos" a obţinut doar 22% din voturi. 

Neymar, a cărui mutare la Barcelona a părut mereu mai aproape decât una la Real Madrid, nu a obţinut decât 14% din voturile exprimate de fanii madrileni.

Neymar a refuzat Real Madrid, Pogba este următorul nume pe listă

Conducerea lui PSG a cerut 222 de milioane de euro celor de la Real Madrid pentru Neymar, o sumă pe care aceştia nu ar fi dispuşi să o plătească, cel puţin pentru brazilian. Conform celor de la Marca, Paul Pogba este marele vis al lui Zinedine Zidane.

De altfel, se zvoneşte că una dintre promisiunile făcute de Florentino Perez, patronul lui Real Madrid, pentru a-l readuce pe Zidane pe banca galacticilor, a fost tocmai achiziţia lui Pogba.

Manchester United cere nu mai puţin de 200 de milioane de euro pentru Pogba, însă datorită faptului că Zidane crede că mijlocaşul este cheia pentru a face din Real Madrid cea mai bună echipă din lume, francezul ar putea ajunge, în cele din urmă, pe Santiago Bernabeu.

Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , neymar , iker casillas , pogba


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

După ce a câștigat titlul cu FCSB, Siyabonga Ngezana a spus lucrurilor pe nume: ”A fost primul șoc”

5.000.000€ pentru Dan Petrescu la CFR Cluj!

Exclusiv ”Cu siguranță nu va mai rămâne la Parma”. Care e ”prețul corect” al lui Dennis Man: ”Poate juca la orice echipă de top”

Exclusiv Surpriză! Echipa din SuperLigă care a cheltuit cei mai mulți bani: ”O sumă incredibilă”

Citeşte şi

Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric

Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Dat afară de Gică Hagi, Constantin Budescu s-a refugiat în vila de peste 500.000 de euro pe care o are la Ploiești citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Momentul când un polițist prinde un porc care alerga prin oraș. Imaginile sunt virale: „Trebuia să joci rugby”