Ronaldo Deaconu / Foto: Profimedia

Ronaldo Deaconu, inclus în echipa ideală a etapei cu numărul 26 din Polonia

articol scris de Digi Sport
05.04.2023, 19:51
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Ronaldo Deaconu (26 de ani) a marcat un gol superb în ultimul meci pentru Korona Kielce, care s-a impus în fața celor de la Miedz Lednica, scor 1-0.

Ronaldo Deaconu, a doua cea mai mare notă din Polonia după ultimul meci

În minutul 11 al ultimul joc, Deaconu a marcat superb, cu un șut de la aproximativ 25 de metri, care nu i-a dat nicio șansă să intervină portarului advers. Datorită evoluției sale, internaționalul român a fost inclus de publicația de specialitate SofaScore în echipa ideală a etapei cu numărul 26 din Polonia.

Ronaldo Deaconu a primit nota 8.1, a doua cea mai mare acordată fotbaliștilor din primul 11 ideal.

Echipa ideala Polonia, etapa 26 / Foto: Sofascore
  • 21 de meciuri, două goluri și patru assist-uri are Ronaldo Deaconu în acest sezon la Korona Kielce

VIDEO cu golul marcat de Ronaldo Deaconu

Ronaldo Deaconu, revoltat de faptul că este ignorat la naționala României

Într-unul dintre discursurile sale, Gică Hagi a spus că Virgil Ghiță este ”singurul român care joacă în Polonia meci de meci”, ceea ce l-a deranjat pe Ronaldo Deaconu, fotbalist care, la rându-i, este om de bază la echipa sa din Polonia, Korona Kielce.

De asemenea, Deaconu a transmis că nu înțelege de este ignorat total de selecționerul Edi Iordănescu.

M-a sunat cineva din România și mi-a zis 'Băi, Rony, tu ești invizibil pentru toată lumea, mă... Uite ce a zis Hagi'. Și mi-a dat articolul. Îmi dau seama că este o luptă între titani, sunt polemici la nivel înalt în fotbal, dar cum să fie Ghiță singurul român care joacă titular în Polonia? Eu nu exist?

Eu înțeleg să stau cuminte în banca mea, să fiu modest și să-mi aștept rândul, dar când aud că până și pentru 'Rege', care m-a dorit foarte tare cu un an în urmă, sunt invizibil... Mie și acum îmi pare rău că am ales milioanele din China în detrimentul Farului, pentru că e cea mai mare greșeală a mea în fotbal, iar în România m-aș întoarce doar la Farul, pentru că acolo este fotbal adevărat, ofensiv.

Scuzați-mi lipsa de modestie, dar să mă mai prezint și eu dacă n-are cine să o facă. Adică, dacă n-am agent puternic, club puternic, interese puternice.... Nu e doar Ghiță titular în Polonia. Eu sunt jucător de bază al echipei de 20 de meciuri în Polonia, campionat puternic, imediat sub cele cinci de top ale Europei, am reușite, sunt titular meci de meci. 

Încă din iarnă, echipe mari din Polonia s-au interesat de mine. În ultimele trei sezoane, am jucat titular, adică 60 de meciuri la Gaz Metan, toate meciurile în China și 20 de meciuri în prima ligă a Poloniei, 90 de meciuri în total jucate titular, 45 de goluri sau pase de gol. Concret, statistica nu minte.

Un gol sau o pasă de gol la două meciuri jucate și sunt invizibil pentru staff-ul selecționerului. Nu mi-au dat un telefon, nu au venit o dată la un meci. Păi domnul Edi, cu respect, aveți aici stațiune montană frumoasă, meciuri tari, stadioane pline.

Știu... Mă autopropun, păi ce să fac dacă sunt invizibil? L-am copiat și eu pe Dobre, care, după ce a făcut zgomot, a fost convocat. Jucător bun, eu îi urez succes. Zic ca exemplu. 

Cum vine treaba asta, că nu mai înțeleg nimic din fotbalul ăsta. Un Iordănescu (n.r. Vali Iordănescu), dar președinte de club, mă apreciază foarte mult, că-mi spune mereu asta, iar la Gaz Metan spunea că sunt talismanul lui, iar alt Iordănescu, dar antrenor, nici nu mă vede? Nici un telefon? O speranță sau o amăgire, ceva...

Doar Ghiță joacă titular în Polonia? Chiar așa? Eu știu că dacă n-am un agent puternic sau un club puternic în România e imposibil.... Nu-i nimic, voi da în următorul an 20 de goluri, voi merge la o echipă ofensivă ca să pot face asta, să văd atunci dacă sunt tot invizibil. 

Dacă eu, cu cifrele mele din ultimele trei sezoane, repet, 90 de meciuri titular, 45 de goluri sau pase de gol, nu am meritat o șansă, o convocare, un telefon că sunt și eu pe orbită acolo, că exist... La națională, tot cu liga a doua ca la Tokyo. N-am cuvinte.

Probabil că singura șansă să îmbrac, la un moment dat, tricoul tricolor va fi să găsesc eu un moldovean în arborele genealogic și să merg să joc pentru țara soră Moldova, că asta e, oricum îmi plac moldovencele. 

Bine, asta cu Moldova e satiră, marea mea dorință în fotbal este să joc pentru România și numai pentru România”, a declarat Ronaldo Deaconu, pentru Digi Sport.

Etichete: campionat polonia , ronaldo deaconu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vieții, a calculat câți bani a pierdut și vrea astfel să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența față de jocurile de noroc.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

”Tatăl meu `a explodat`!” Fiica unui antrenor a spus totul: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video&Foto Cum s-a comportat Dan Șucu la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova

Dan Petrescu, șase ani la CFR Cluj! Anunțul lui Ioan Varga

Cum a reacționat Paul Iacob, după ce a vrut să sară la bătaie cu un suporter. ”Vreau să mă văd cu el”

Reacția lui Bogdan Lobonț, după Rapid - Universitatea Craiova 1-2: ”Eu știu ceea ce s-a întâmplat”

Citeşte şi

Ronaldo Deaconu, Constantin Budescu și alți doi jucători, OUT din lotul Farului pentru meciul cu Sepsi

MERCATO 2022 | Toate transferurile verii sunt AICI!

PEROZAre 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă îmbrac”

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum vrea Sorana Cîrstea s-o egaleze pe Simona Halep: ”Ea a câștigat deja, m-ar putea lăsa să câștig eu” citeşte ştirea pe ziare.com

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce ocazie s-a lansat citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”