Mircea Lucescu neagă o înțelegere cu Beșiktaș

Turcii anunță venirea lui Mircea Lucescu la Beșiktaș. Reacția antrenorului nostru: ”Sunt în Turcia în acest moment”

19.05.2019, 18:31
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Presa din Turcia insistă pe subiectul ”Mircea Lucescu la Beșiktaș”, iar Il Luce a ținut să specifice faptul că nu a ajuns la un acord cu fostul său club, asta chiar dacă se află în acest moment la Istanbul.

”Nu e nimic adevărat. Nu merg la Beşiktaş. Sunt în Turcia în acest moment, acum am ajuns, dar pentru a vedea meciul din această seară, dintre Galatasaray şi Basaksehir. E meciul care decide titlul”, a spus fostul selecționer al Turciei, pentru prosport.ro.

Dănuț Lupu a anunțat că Mircea Lucescu va antrena și în sezonul viitor

Faptul că Mircea Lucescu va fi din nou antrenor din această vară a fost anunțat și de Dănuț Lupu, un apropiat al tehnicianului de 73 de ani.

"Vă spun eu că are echipă! Vrea să stea şi el mai liniştit, să nu-l zăpăcească lumea. Până când începe perioada de pregătire, în vară, mai e timp.

Dacă nu v-a spus el, nu pot să vă spun nici eu. Cert e că are echipă. O să vedeţi. Nu ştiu (n.r întrebat dacă în Turcia). Staţi liniştiţi că are echipă. Nu duce lipsă de oferte”, a spus Lupu, pentru aceeași sursă, la începutul lunii mai.

Antrenorul de 73 de ani a mai fost la cârma echipei din Istabul în perioada 2002-2004, câştigând titlul chiar în primul sezon.

Etichete: mircea lucescu , besiktas


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Detectivii din New York au identificat rămășițele unei femei găsite îngropate în ciment, în urmă cu 20 de ani. În mod ciudat, în rezolvarea cazului, polițiștii au fost ajutați de o victimă a atentatelor din 11 septembrie.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

Video&Foto Un fotbalist de la CFR a intrat pe internet și l-a înjurat pe David Miculescu! Cei de la FCSB s-au răzbunat în autocar

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Galeria Rapidului nu mai are răbdare cu Bogdan Lobonț: ”E jale! E o pălărie mult prea mare”

Video ”Execuție” în 21 de minute! Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Gigi Becali vrea TREI jucători de la Farul! Câți bani i-a plătit până acum lui Gică Hagi pe transferuri

Tudorel Stoica nu s-a putut abține! ”Stai nouă ani de zile să câștigi un titlu!”

Citeşte şi

Mircea Lucescu i-a criticat dur pe jucătorii lui Dinamo, după remiza cu FC Voluntari: ”Este incredibil”

Mircea Lucescu a spus de ce are nevoie Rapid chiar înainte de derby-ul cu FCSB

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Neluțu Varga face anunțul mult așteptat: ”Petrescu se va ocupa de mâine ” citeşte ştirea pe ziare.com

Tunelurile și catacombele secrete de sub România: Există peste 500 de astfel de structuri, iar Ceaușescu voia să circule cu mașina pe sub București citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”