Este oficial! Federația Turciei s-a înțeles cu noul selecționer, înlocuitorul lui Mircea Lucescu

28.02.2019, 14:09
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Șenol Guneș este noul antrenor al naționalei de fotbal a Turciei, în locul lui Mircea Lucescu

Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) l-a numit joi, pe actualul antrenor al formaţiei Beşiktaş Istanbul, Şenol Guneş, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale, în locul românului Mircea Lucescu, informează AFP. Guneş, care a semnat un contract pe 4 ani, va prelua noua funcţie pe 1 iunie, la finalul campionatului, în care Beşiktaş ocupă locul 3 în clasament, a precizat TFF într-un comunicat dat publicităţii.

Noul selecţioner va avea drept principal obiectiv calificarea Turciei la Campionatul European din 2020 şi la Cupa Mondială din 2022. Turcia va disputa faza preliminară pentru EURO 2020 în Grupa H, din care mai fac parte Franţa, Islanda, Albania, R. Moldova şi Andorra.

Șenol Guneș a bifat în 2002 cea mai bună performanță din istoria naționalei Turciei

Şenol Guneş, în vârstă de 66 de ani, a condus-o pe Beşiktaş la două titluri de campioană de la preluarea ''vulturilor negri'' în 2015.

Guneş a mai antrenat echipa naţională a Turciei în perioada 2000-2004, obţinând un loc 3 la Cupa Mondială din 2002 din Coreea de Sud şi Japonia, cea mai bună performanţă din istoria reprezentativei Turciei.

Mircea Lucescu nu vrea să mai fie selecționer

TFF s-a separat pe cale amiabilă, pe data de 11 februarie, de Mircea Lucescu, care se afla pe banca tehnică din 2017. Sub conducerea sa, Turcia a disputat 17 meciuri în care a obţinut doar 4 victorii, faţă de 7 înfrângeri şi 6 egaluri.

Mircea Lucescu, până de curând selecţionerul Turciei, a declarat recent pentru La Gazzetta dello Sport că vrea să antreneze din nou o echipă de club.

"Aş vrea să antrenez din nou o echipă de club, să lucrez în fiecare zi aşa cum îmi place. Important e să pot construi cu jucători tineri, să le dezvolt talentul aşa cum am făcut la Brescia şi la Doneţk. Ştiţi, cei care au ajuns la treizeci de ani sunt 'conservatori', pe ei nu-i mai formezi...", a spus Lucescu, care a pregătit mai multe echipe din Italia, printre care Inter Milano.

Etichete: mircea lucescu , senol gunes , nationa de fotbal a turciei


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

Foto Ce s-a întâmplat în capitala Spaniei, după ce Real Madrid a câștigat titlul în La Liga. Cum au procedat ”Galacticii”

Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume, după ”U” Cluj - Dinamo

Săptămâna și scandalul la Dinamo! Ce le-au strigat suporterii jucătorilor lui Kopic, după remiza cu ”U” Cluj

Citeşte şi

Exclusiv Dani Coman a ales antrenorul ideal pentru Rapid: ”Cel mai îndreptățit să vină”

Exclusiv George Copos lasă de înțeles că Mircea Lucescu vrea la Rapid. ”E unic! L-aș aduce cu ochii închiși”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”