Ruben de la Barrera, aici pe banca lui Cultural Leonesa / Foto: Getty Images

Situație bizară cu un fost antrenor al Farului în prim-plan: a plecat de la echipă la doar patru zile după ce a promovat

articol scris de Digi Sport
15.06.2022, 19:20
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Ruben de la Barrera (37 de ani), fostul antrenor al Farului, a reușit să promoveze în La Liga 2 cu Albacete, însă, la doar patru zile de la performanța notabilă obținută, s-a despărțit de gruparea iberică.

Ruben de la Barrera s-a despărțit de Albacete la doar patru zile după ce a obținut promovarea în liga secundă din Spania

După ce a reușit să-și învingă fosta echipă Deportivo La Coruna în finala barajului de promovare, 2-1 d.p., Ruben de la Barrera și conducerea celor de la Albacete s-au așezat la masă pentru a analiza sezonul recent încheiat și a pune la cale stagiunea următoare. Dar întâlnirea s-a încheiat cu un deznodământ neașteptat.

După o discuție amplă, ambele părți au ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să se despartă și să urmeze căi separate. Potrivit Marca, în ciuda succesului obținut, Ruben de la Barrera nu a reușit să le intre la inimă suporterilor lui Albacete.

Antrenorul nostru, care va rămâne pentru totdeauna în istoria clubului, datorită promovării în La Liga 2, renunță la contractul valabil încă un an pe care-l mai are cu noi. Albacete dorește să laude profesionalismul, angajamentul și munca excelentă a lui Ruben de la Barrera în acest sezon de neuitat și-i urează mul succes în viitor”, se arată în comunicatul celor de la Albacete.

Ruben de la Barrera, despre experiența în România. Ce spunea despre Gică Hagi

Ruben de la Barrera a stat doar trei luni și jumătate pe banca celor de la Viitorul Constanța (n.r.- actuala Farul). Pe 30 noiembrie 2020, Gică Hagi l-a dat afară pe tehnicianul spaniol, care i-a pregătit pe dobrogeni în 12 meciuri.

La scurt timp după ce a părăsit formația din România, de la Barrera a vorbit despre experiența din Liga 1 la emisiunea Hacemos Cantera.

A fost ceva pozitiv, am lucrat împreună cu Hagi și Popescu. E foarte important să ai în jur astfel de oameni. M-am bucurat din plin de această experiență. Viitorul este o echipă cu mulți jucători tineri, un club care trebuie să formeze fotbaliști, să-i promoveze din academie. 

Hagi și Popescu m-au ajutat mult. Sunt oameni de fotbal, mi-au fost alături zi de zi. Am încercat să jucăm într-un mod cât mai atractiv”, a zis Ruben de la Barrera.

Etichete: albacete , ruben de la barrera , antrenor farul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Carlo Ancelotti a spus lucrurilor pe nume, după Bayern Munchen - Real Madrid 2-2

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Video Bayern - Real Madrid 2-2. Vinicius a reușit o ”dublă” și finalista Champions League se va decide în Spania!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

"Pleci de la FCSB?" Ce răspuns a dat Risto Radunovic în presa din Muntenegru

Video Alex Mățan s-a calificat în finala Ligii Campionilor! A reușit două pase de gol și a fost eroul echipei

Exclusiv Dan Șucu, ironizat după cea mai recentă decizie de la Rapid. ”Gigi Becali are un concurent”

Cei de la Gazzetta dello Sport, ”vrăjiți” de Dennis Man! Topul în care românul e primul

Citeşte şi

Mașina unui fost antrenor de la Viitorul Constanța, vandalizată în Portugalia

MERCATO 2022 | Toate transferurile verii sunt AICI!

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Dat afară de Gică Hagi, Constantin Budescu s-a refugiat în vila de peste 500.000 de euro pe care o are la Ploiești citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

S-a schimbat legea RCA pentru toți șoferii din România, o lovitură fără precedent pentru români citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

O familie din Mehedinţi a găsit un şarpe în dormitor. Au intervenit jandarmii, iar reptila a fost eliberată în natură