Mbappe a devenit cel mai tânăr marcator la un turneu final

Franța - Peru 1-0. Francezii s-au calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial

21.06.2018, 17:05
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Reprezentativa Franţei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, joi, după ce a învins cu mare dificultate selecţionata statului Peru cu scorul de 1-0 (1-0), pe Ekaterinburg Arena, în Grupa C a competiţiei.  Unicul gol al partidei a fost înscris de Kylian Mbappe (34). Peruanii nu mai au nicio şansă de a ieşi din grupe, dar pentru al doilea loc se bat Danemarca şi Australia, care au remizat joi, 1-1. 

''Les Bleu'' au avut iniţiativa în prima parte a meciului, iar Pogba (12) a şutat periculos pe lângă poartă. Varane (14) a reluat cu capul din 6 metri, dar balonul a trecut puţin pe lângă ţintă. Griezmann (16) a şutat pe direcţia lui Gallese, după o minge întoarsă de Giroud.  Prima oportunitate a sud-americanilor, care sunt la prima lor Cupă Mondială după 1982, a venit în min. 31, când şutul lui Guerrero a fost respins de Lloris. 

A fost apoi rândul lui Mbappe să se remarce: în min. 33, vedeta echipei PSG a încercat o reluare acrobatică cu călcâiul, fără efect, iar un minut mai târziu a trimis simplu în plasă mingea deviată de Alberto Rodriguez la şutul lui Giroud. Kylian Mbappe a devenit cel mai tânăr marcator al Franţei la o Cupă Mondială, la vârsta de 19 ani şi 183 de zilei, depăşindu-l pe David Trezeguet (20 ani, 246 zile). 

Peruanii au ieşit la joc şi au încercat să se apropie de poarta lui Lloris, fără prea mult succes. Echipa antrenată de Ricardo Gareca a controlat destul de autoritar repriza secundă, şi-a creat unele ocazii de gol, dar nu a reuşit să fructifice niciuna. 

Cea mai mare ocazie a sud-americanilor a fost şutul cu efect al lui Aquino, de la circa 20 de metri, mingea lovind vinclul (50). Carrillo (61) şi Advincula (69) au trimis şi el şuturi din afara careului, dar de fiecare dată mingea s-a dus peste poartă. Guerrero a avut ultima oportunitate a echipei peruane, în min. 88, din lovitură liberă, însă Lloris a fost la post. 

Franţa, campioană mondială în 1998, a ratat două şanse notabile, prin Dembele (82), al cărui şut din 14 metri s-a dus puţin alături, şi Giroud (90+4), blocat in extremis de Trauco. Peruanii au terminat cu o posesie a mingii superioară, 56%, dar au pierdut meciul. 

Comisar de meci a fost românul Octavian Goga. 

Portarul Lloris a bifat selecţia sa cu numărul 100, fiind al şaptelea fotbalist francez care reuşeşte acest lucru. 

Peru a învins Franţa în singurul meci direct, un meci amical disputat în 1982, la Paris (1-0). Franţa nu a mai pierdut în faţa unei formaţii sud-americane de la ediţia din 1978, când Argentina s-a impus cu 2-1. 

Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 26 iunie, Danemarca - Franţa, la Moscova (stadionul Lujniki), şi Australia - Peru, la Soci (stadionul Fişt). 

Franţa - Peru 1-0 (1-0) 
A marcat: Kylian Mbappe (34)
Ekaterinburg, Ekaterinburg Arena: 32.789 spectatori 
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa C 

Au evoluat echipele: 
Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 2. Benjamin Pavard, 4. Raphael Varane, 5. Samuel Umtiti, 21. Lucas Hernandez - 6. Paul Pogba (15. Steven Nzonzi, 89), 13. Ngolo Kante - 10. Kylian Mbappe (11. Ousmane Dembele, 75), 7. Antoine Griezmann (18. Nabil Fekir, 80), 14. Blaise Matuidi - 9. Olivier Giroud. Selecţioner: Didier Deschamps. 
Rezerve: 16. Steve Mandanda, 23. Alphonse Areola - 3. Presnel Kimpembe, 17. Adil Rami, 19. Djibril Sidibe, 22. Benjamin Mendy, 12. Corentin Tolisso, 8. Thomas Lemar, 20. Florian Thauvin. 
Peru: 1. Pedro Gallese - 17. Luis Advincula, 2. Alberto Rodriguez (4. Anderson Santamaria, 46), 15. Christian Ramos, 6. Miguel Trauco - 23. Pedro Aquino, 19. Yoshimar Yotun (10. Jefferson Farfan, 46) - 18. Andre Carrillo, 8. Christian Cueva (11. Raul Ruidiaz, 82), 20. Edison Flores - 9. Paolo Guerrero (căpitan). Selecţioner: Ricardo Gareca. 
Rezerve: 12. Carlos Caceda, 21. Jose Carvallo - 3. Aldo Corzo, 5. Miguel Araujo, 22. Nilson Loyola, 13. Renato Tapia, 7. Paolo Hurtado, 14. Andy Polo, 16. Wilder Cartagena. 

Arbitru: Mohammed Abdulla Mohammed; arbitri asistenţi: Mohamed Alhammadi, Hasan Almahri (toţi din Emiratele Arabe Unite); arbitru de rezervă: Janny Sikazwe (Zambia); arbitru asistent de rezervă: Jerson Dos Santos (Angola) 
Arbitru video: Daniele Orsato (Italia); arbitri asistenţi video: Taleb Al Marri (Qatar), Abdulrahman Al Jassim (Qatar), Szymon Marciniak (Polonia) 
Cartonaşe galbene: Matuidi (16), Guerrero (23), Aquino (81), Pogba (86). 

Min 90+4: Franța câștigă cu 1-0 și s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale. 

Min 89: Didier Deschamps a efectuat și a treia schimbare. A ieșit Paul Pogba, a intrat Nzonzi.

Min 86: Paul Pogba primește cartonașul galben după un duel cu Farfan. 

Min 82: Ocazie pentru Franța, șutul lui Dembele trece pe lângă poarta celor de la Peru.

Min 80: Iese și Griezmann, intră Nabir Fekir. 

Min 75: Schimbare la Franța. A ieșit autorul singurului gol de până acum, a intrat Dembele. 

Min 74: Acțiune frumoasă a celor de la Peru, Farfan trage în plasa laterală. 

Min 60: Peru este în căutarea golului care o poate menține în cărțile pentru calificarea în optimi.

 

Min 50: Bară pentru Peru. Pedro Aquino trage de la 25 de metri, mingea izbește încheietura barelor. 

Min 46: A început a doua repriză. Schimbare la Peru: a ieșit Luis Advincula, a intrat Anderson Santamaria.

Min 45: Franța conduce cu 1-o la pauză, după golul marcat de Mbappe. 

Min 43: Ocazie mare a Franței, dar șutul lui Griezmann este blocat de portarul din Peru. 

Min 40Kylian Mbappe a devenit cel mai tânăr francez care a marcat la un Campionat Mondial.

Min 34: Franța a deschis scorul. Kylian Mbappe a împins minge în poarta goală din 2 metri. 

Min 31: Cea mai mare ocazia a meciului. Paolo Guerrero a ratat cea mai mare ocazie a meciului, însă Hugo Lloris a avut un reflex fantastic. 

Min 22Paolo Guerrero primeste cartonasul galben după un duel cu Umtiti.

Min 19: Franța nu a pierdut niciun meci din ultimele 7 jucate împotriva unei naționale din America de Sud.

Min 17: Matuidi primește primul cartonaș galben al meciului. 

Min 16: Ocaziile se succed la poarta celor din Peru. Griezmann trage din prima de la marginea careului, Pedro Gallese respinge. 

Min 14: Ocazie mare pentru Franța. Griezmann execută un corner de pe parta stângă, Varane reia cu capul puțin pe lângă poartă. 

Min 12: Franța apasă pe accelerație, Pogba trage de la distanță, mingea trece puțin pe lângăp poartă. 

Min 11: Prima acțiune periculoasă a Franței. Vedeta Antoine Griezmann a pătruns în careu, însă șutul său a fost dezamăgitor. 

Min 8: Început de meci curajos al selecționatei din Peru. Primele acțiuni la poarta lui Lloris.

Min 1: A început partida dintre Franța și Peru.  


Echipele de start

Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 2. Benjamin Pavard, 4. Raphael Varane, 5. Samuel Umtiti, 21. Lucas Hernandez - 6. Paul Pogba, 13. Ngolo Kante - 10. Kylian Mbappe, 7. Antoine Griezmann, 14. Blaise Matuidi - 9. Olivier Giroud.

Selecţioner: Didier Deschamps. 

Rezerve: 16. Steve Mandanda, 23. Alphonse Areola - 3. Presnel Kimpembe, 17. Adil Rami, 19. Djibril Sidibe, 22. Benjamin Mendy, 15. Steven Nzonzi, 12. Corentin Tolisso, 8. Thomas Lemar, 20. Florian Thauvin, 11. Ousmane Dembele, 18. Nabil Fekir. 

Peru: 1. Pedro Gallese - 17. Luis Advincula, 2. Alberto Rodriguez (căpitan), 15. Christian Ramos, 6. Miguel Trauco - 23. Pedro Aquino, 19. Yoshimar Yotun - 18. Andre Carrillo, 8. Christian Cueva, 20. Edison Flores - 9. Paolo Guerrero. Selecţioner: Ricardo Gareca. 
Rezerve: 12. Carlos Caceda, 21. Jose Carvallo - 3. Aldo Corzo, 4. Anderson Santamaria, 5. Miguel Araujo, 22. Nilson Loyola, 13. Renato Tapia, 7. Paolo Hurtado, 14. Andy Polo, 16. Wilder Cartagena, 10. Jefferson Farfan, 11. Raul Ruidiaz. 

Arbitru: Mohammed Abdulla Mohammed; arbitri asistenţi: Mohamed Alhammadi, Hasan Almahri (toţi din Emiratele Arabe Unite); arbitru de rezervă: Janny Sikazwe (Zambia) 
Arbitru video: Daniele Orsato (Italia); arbitri asistenţi video: Taleb Al Marri (Qatar), Abdulrahman Al Jassim (Qatar), Szymon Marciniak (Polonia) 


Franța va juca al doilea meci de la Campionatul Mondial împotriva selecționatei Peru. Naționala "Cocoșului Galic" a câștigat prima partidă cu 2-1 în fața Australiei, după o evoluție care, însă, nu a convins.

În cele 13 meciuri cu echipe latino-americane la Cupa Mondială, francezii au obţinut doar patru victorii (inclusiv contra Braziliei, în finala CM 1998), au făcut patru remize şi au pierdut de cinci ori. 

Peru, la primul său Mondial din 1982, a pierdut la limită în faţa Danemarcei (0-1), dar după ce a controlat cea mai mare parte a jocului, ratând şi un penalty la 0-0. Francezii au nevoie să fie mai agresivi şi mai solizi contra sud-americanilor, iar selecţionerul Didier Deschamps l-ar putea titulariza din acest motiv pe Blaise Matuidi, în locul lui Corentin Tolisso. 

Peruanii vor fi nevoiţi să rişte după ce au pierdut primul meci, iar astfel s-ar expune unor contraatacuri din partea unor atacanţi abili şi rapizi ca Antoine Griezmann şi Kylian Mbappe. Ousmane Dembele a fost titular cu Australia, dar acum ar putea lua loc pe banca de rezerve, iar Olivier Giroud să fie vârful de atac. Peru a ajuns la şapte meciuri consecutive fără victorie la Cupa Mondială. Peru a învins Franţa în singurul meci direct, un meci amical disputat în 1982, la Paris. 

Echipa din America de Sud va începe cu atacantul Paolo Guerrero (34 ani), care a intrat doar după pauză în meciul cu Danemarca şi a avut o evoluţie solidă. 

''Les Bleus'' se califică în optimi dacă vor învinge, iar Danemarca se impune în celălalt meci al grupei sau face egal. 

Ricardo Gareca, selecţionerul naţionalei peruane, este unul dintre cei cinci antrenori argentinieni de la Cupa Mondială 2018, alături de Hector Cuper (Egipt), Jose Pekerman (Columbia), Jorge Sampaoli (Argentina) şi Juan Antonio Pizzi (Arabia Saudită). 

Franţa nu a mai pierdut în faţa unei formaţii sud-americane de la ediţia din 1978, când Argentina s-a impus cu 2-1. 

Echipele probabile pentru meciul care va avea loc pe Ekaterinburg Arena (capacitate 35.696 locuri): 
Franţa: Lloris - Pavard, Varane, Umtiti, Lucas Hernandez - Matuidi, Kante, Pogba - Mbappe, Giroud, Griezmann. Selecţioner: Didier Deschamps. 
Peru: Gallese - Advincula, Ch. Ramos, A. Rodriguez, Trauco - E. Flores (P. Aquino), Yotun - Carrillo, Cueva, Farfan - P. Guerrero. Selecţioner: Ricardo Gareca. 

Arbitru: Mohammed Abdulla Mohammed (Emiratele Arabe Unite) 

CITEȘTE ȘI: 

Etichete: franta , cupa mondiala , peru , campionatul mondial , cm 2018 , franta peru


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare

În timpul interviurilor pentru angajare, candidații pot avea parte de întâmplări neplăcute sau umilitoare și de multe ori sunt discriminați fățiș din cauza vârstei, a sexului sau a aspectului fizic. BBC a adunat într-un material cele mai ciudate experiențe avute în timpul interviurilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Dani Coman: ”Săptămâna viitoare voi semna!”. A făcut anunțul în direct la TV

Exclusiv ”Te-ai trezit la 0-3 să strigi! O chestie ieftină” Reacție categorică după scandările xenofobe de la Farul - Sepsi

S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Citeşte şi

Lovitura primită de PSG și naționala Franței: Lucas Hernandez, OUT pentru restul sezonului și EURO 2024

Lovitura primită de Franța, cu o lună și jumătate înainte de EURO 2024

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”