Răzvan Burleanu este președintele FRF / Foto: Sport Picturees

Hotărârile luate de Comitetul de urgență al FRF în ședința de marți! Când este așteptată o decizie în cazul lui Dinamo

14.07.2020, 13:16
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Federația Română de Fotbal a emis un comunicat cu hotărârile luate în Comitetul de urgență, compus din Răzvan Burleanu, Gino Iorgulescu și Octavian Goga. Astfel, jucătorii din Liga 2 care vor primi două cartonașe galbene în două meciuri vor avea de plătit și o amendă.

Potrivit frf.ro, aceștia vor trebui să plătească 455 de lei.

„În conformitate cu Decizia Comitetului Executiv al FRF din 27 mai 2020, potrivit căreia în jocurile contând pentru play-offul Ligii 2, ediția 2019/2020, un jucător care acumulează 2 (două) cartonașe galbene, în meciuri diferite, va fi sancționat cu suspendarea pentru un joc, următorul din cadrul play-offului anterior menționat, stabilește penalitatea financiară aplicabilă pentru situația mai sus menționată, respectiv cumul de cartonașe galbene în 2 jocuri diferite, la suma de 455 de lei”, se arată pe site-ul FRF.

Deciziile luate de FRF în Comitetul de urgență

Având în vedere Ordinul nr. 667/1236/2020 emis de Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății, pentru aprobarea regulamentelor privind condițiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive, în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber de către sportivii de performanță, pentru reluarea activității de natație în bazinele acoperite și în aer liber din România, în vederea desfășurării de către sportivii profesioniști, sportivii de performanță și/sau legitimați a activităților de pregătire fizică organizate în spații închise, respectiv desfășurării activităților de pregătire fizică în săli de fitness și aerobic:

Aprobă modificarea Protocolului medical, necesar a fi respectat pe durata desfășurării competițiilor aferente sezonului 2019/2020 în conformitate cu prevderile Ordinului MTS nr. 667/2020, mai sus menționat.

Aprobă Protocolul medical, necesar a fi respectat pe durata desfășurării competițiilor de fotbal amator aferente sezonului 2019/2020”, se mai arată pe site-ul Federației Române de Fotbal.

Tot din partea FRF este așteptată, miercuri, o decizie în ceea ce privește demersul lui Dinamo de a câștiga la ”masa verde” meciul tur din Cupa României cu FCSB, pierdut cu 3-0. Dacă vor avea câștig de cauză, ”câinii” se vor califica în finala Cupei României.

În cazul în care Dinamo va câștiga apelul, FRF trebuie să se autosesizeze și în cazul lui Poli Iași, pentru că și Sepsi a folosit în meciul tur un jucător care n-ar fi avut drept de joc. Dacă e așa, scorul la general va fi 3-3, iar FRF trebuie să găsească un criteriu de departajare. Cel mai probabil, va fi un al treilea meci.

Etichete: liga 2 , frf , razvan burleanu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

FCSB-iștii iau cu asalt Arena Națională! Câte bilete s-au vândut deja, cu mai mult de o săptămână înainte de meciul cu CFR

Foto Liverpool și-a prezentat echipamentul pentru sezonul viitor! Primul din noua eră fără Jurgen Klopp

”Nu primesc foarte mulți bani la FCSB”. Ce salariu are campionul României

Foto ”Dezgustător!” Faza Campionatului Mondial: a omorât o muscă și a mâncat-o în fața tuturor. Reacția jucătorului

Citeşte şi

Liga 2 | Mioveni - Csikszereda, LIVE VIDEO, 17:00 pe Digi Sport 1. Programul etapei 8 din play-off și 6 din play-out

Decizia luată de FRF, după ce Andrei Burcă a suferit o ruptură musculară înainte de EURO 2024

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Dat afară de Gică Hagi, Constantin Budescu s-a refugiat în vila de peste 500.000 de euro pe care o are la Ploiești citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

S-a schimbat legea RCA pentru toți șoferii din România, o lovitură fără precedent pentru români citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Momentul când un câine prinde o sticlă de apă precum un om. Stăpânul său a rămas șocat