Aleksander Ceferin / Foto: Getty Images

"Impactul ar fi teribil pentru cluburi şi ligi!" Ce spune Ceferin despre încheierea actualului sezon

20.04.2020, 14:13
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, s-a declarat optimist în privinţa reluării competiţiilor naţionale şi continentale, suspendate luna trecută din cauza pandemiei de coronavirus, estimând că oprirea definitivă a acestora ar avea un impact "teribil" asupra cluburilor şi ligilor naţionale.

"Prioritatea o reprezintă sănătatea suporterilor, jucătorilor şi antrenorilor. Sunt un optimist prin natura mea şi cred că există opţiuni care ne pot permite să reluăm campionatele şi cupele şi să le finalizăm.

Este posibil să fim nevoiţi să evoluăm fără spectatori, dar cel mai important lucru cred că este jocul. În vremuri atât de grele, acest lucru ar aduce bucurie oamenilor şi un anumit sentiment de normalitate, chiar dacă meciurile vor putea fi văzute doar la televizor", a declarat Ceferin într-un interviu publicat luni de cotidianul italian Corriere della Sera, informează Agerpres.

De ce nu s-a pus capăt anticipat sezonului competiţional. Ce spune Ceferin

Întrebat de ce fotbalul nu a urmat exemplul altor sporturi care au pus capăt anticipat sezonului competiţional, preşedintele UEFA a precizat:

"Este prea devreme pentru a spune că nu vom putea încheia sezonul. Impactul ar fi teribil pentru cluburi şi ligi. Îl putem încheia, însă trebuie să respectăm deciziile autorităţilor şi să aşteptăm permisiunea de a reîncepe să jucăm".

UEFA a anunţat anterior că ligile naţionale vor avea prioritate în faţa cupelor europene, însă Ceferin a detaliat acest subiect: "Depinde de momentul în care se va reporni: dacă vom face acest lucru suficient de repede, campionatele şi cupele europene se vor putea disputa în paralel".

Ceferin, despre finalul sezonul 2019-2020

El a afirmat totodată că "nu există un termen limită" pentru finalizarea sezonului 2019-2020. "Nu există o dată precisă. Explorăm diverse opţiuni pentru a vedea când se pot încheia competiţiile, mereu în funcţie de datele la care se va putea reîncepe să se joace", a mai spus preşedintele UEFA. Acesta exclude însă o finalizare a sezonului actual în toamnă, între lunile septembrie şi octombrie: "Consider că este destul de dificil acest lucru, ar avea un impact puternic asupra calendarului sezonului 2020-2021".

Conducătorul UEFA a precizat, totodată că forul pe care îl conduce va pierde "mulţi bani" în urma amânării cu un an a EURO 2020. "Campionatele sunt baza veniturilor cluburilor la nivel naţional. Dacă acestea sunt finalizare, consecinţele financiare vor fi limitate. Pe de altă parte, UEFA va pierde mulţi bani din cauza amânării EURO 2020". a explicat Aleksander Ceferin, care crede că selecţionatele naţionale vor putea juca din nou începând cu luna septembrie.

Etichete: uefa , aleksander ceferin , coronavirus , covid-19


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Marius Lăcătuș cere explicații de la CSA Steaua: ”Nu mi se pare normal”

”Vă asociați cu Țiriac și cu Lucescu pentru a investi la Dinamo?” Nicolae Badea a oferit răspunsul pe loc

Fotbaliștii de la FCSB, dezvăluiri neașteptate la un an după ce Farul a luat titlul. ”Nu meritau un comportament civilizat”

Ange Postecoglou, reacție sinceră după ce Tottenham a ajuns la trei înfrângeri consecutive: ”Este corect să spun”

Citeşte şi

Comisia UEFA a votat pentru creșterea numărului de jucători din loturile pentru EURO! Ce urmează + Există trei variante

Antrenorul român care a ajuns să aibă presa din străinătate la picioare: "Trebuie s-o recunoaștem!"

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Revenire fantastică în a doua semifinală de la Madrid Open. Ce jucătoare se vor întâlni în ultimul act citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”