Nico Williams (centru), depășind doi adversari / Foto: Profimedia

Oficial Jucătorul dorit de Real Madrid și Barcelona a semnat

articol scris de Digi Sport
01.12.2023, 16:24
  • Futsal: CFR Timișoara - United Galați, marți, 17:00, DGS 3

  • Media: Digi Sport Special, marți, 21:30, DGS 1

Real Madrid și Barcelona, cei doi granzi ai fotbalului spaniol, au început deja să-și creioneze lista de transferuri pentru mercato din vara viitoare. 

Astfel, oficialii celor două cluburi și-au manifestat interesul de a-l aduce pe unul dintre cei mai în formă jucători din actualul sezon de La Liga.

Dar, după mai multe zvonuri lansate în presa spaniolă, se pare că fotbalistul a refuzat ofertele celor două echipe importante din Peninsula Iberică și a decis să-și prelungească contractul cu actuala sa formație.

Nico Williams și-a prelungit contractul cu Athletic Bilbao până în vara anului 2027

Reprezentanții lui Athletic Bilbao au anunțat în cursul zilei de vineri, pe site-ul oficial al clubului, că angajamentul lui Nico Williams a fost prelungit până în vara anului 2027. Astfel, o eventuală mutare a atacantului lateral spaniol la Real Madrid sau Barcelona în perioada de mercato a verii este din ce în ce mai puțin probabilă. 

 

Nico Williams este un produs al academiei celor de la Osasuna, însă acesta a fost adus, liber de contract, de Athletic Bilbao în vara anului 2013. Până să debuteze la echipa mare a Bascilor, Williams a mai trecut pe la formațiile U18 și U19 ale clubului pentru a acumula experiență. 

Ulterior, Nico Williams a fost promovat la echipa mare a lui Athletic Bilbao în vara anului 2021. De atunci, jucătorul care poate evolua în ambele flancuri ale atacului a adunat 96 de meciuri pentru formația din Țara Bascilor, a marcat 13 goluri și a furnizat 14 assist-uri. 

  • 40 de milioane este cota de piață a lui Nico Williams, potrivit Transfermarkt
  • un gol și 7 pase decisive a reușit Nico Williams pentru Athletic Bilbao în acest sezon, în 11 meciuri jucate pentru bașci

Etichete: real madrid , barcelona , athletic bilbao , nico williams


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui Ebrahim Raisi. Răspunsul americanilor

Statele Unite au transmis că le-a fost solicitat ajutorul de către Iran după prăbușirea elicopterului prezidențial, duminică, accident în care președintele Ebrahim Raisi și mai mulți oficiali iranieni au fost uciși. Solicitarea iranienilor, care consideră Statele Unite și Israelul drept adversarii săi principali, a fost dezvăluită de Departamentul de Stat în cadrul unei conferințe de presă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Gigi Becali n-a stat prea mult pe gânduri, după ce Răzvan Lucescu a luat titlul cu PAOK

6.000.000€ pentru Dennis Man!

Patronul lui PAOK a rupt tăcerea! Ce mesaj i-a transmis lui Răzvan Lucescu

Ofertă ”de pe altă planetă”: 20.000.000 € la semnătură și 30 de milioane pe an

Răzvan Lucescu, unic în istoria de 98 de ani a lui PAOK! Cui i-a dedicat titlul: ”Boss, e pentru tine”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

De la naționala Irlandei, la ”locul 6 în România”. Jurnaliștii britanici, surprinși că Neil Lennon a ales-o pe Rapid

Englezii au dat verdictul în privința lui Radu Drăgușin, la 4 luni de la transferul la Tottenham

Mihai Stoichiță a văzut alt meci :) Cu ce echipe le-a confundat pe Dinamo și pe Csikszereda, la ieșirea din stadion

”Secretul” din vestiarul lui Dinamo. Ce le-a spus Zeljko Kopic jucătorilor în pauza meciului cu Csikszereda

Citeşte şi

”Messi al Turciei”, record absolut la Real Madrid! Niciun jucător din istoria ”Galacticilor” nu a reușit așa ceva

Davide Ancelotti, în fața primei experiențe ca principal! E pe lista unei echipe din TOP 5 Europa

PEROZUn bărbat și-a părăsit iubita după o excursie cu cortul: „Nu o voi ierta niciodată pentru ceea ce a făcut”

FILM NOWKevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare

Vedeta lui CSA Steaua regretă transferul la FCSB: „Am cedat presiunii lui Gigi Becali!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB poate da peste Răzvan Lucescu în Liga Campionilor! Lista completă a posibililor adversari ai campioanei României citeşte ştirea pe ziare.com

Avertismentul de la Poliția Rutieră pentru șoferii românii, la ce trebuie să fie atenți citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Iuliana Beregoi, imagini provocatoare în costum de baie, pe un iaht în Dubai. Artista de 19 ani și-a etalat silueta fără inhibiții

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Iuliana Beregoi, imagini provocatoare în costum de baie, pe un iaht în Dubai. Artista de 19 ani și-a etalat silueta fără inhibiții

Digi World

Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările

Digi Animal World

Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi e greu să mă concentrez”