Real Madrid a semnat contractul cu fondul de investiții Sixth Street / Foto: realmadrid.com

OFICIAL | Real Madrid, contract de 360 de milioane de euro

articol scris de Digi Sport
20.05.2022, 12:02
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Real Madrid a încheiat un contract de 360 de milioane de euro cu fondul de investiţii Sixth Street şi compania americană Legends pentru rentabilizarea stadionului Santiago Bernabeu, supus unei ample modernizări.

Real Madrid, contract de 360 de milioane de euro

Real Madrid a precizat într-un comunicat că Sixth Street a obţinut dreptul de exploatare a unor noi spaţii comerciale din cadrul stadionului Santiago Bernabeu pe o durată de 20 ani, iar Legends îşi va aduce experienţa şi know-how-ul în exploatarea marilor stadioane şi centre de agrement, în vederea optimizării managementului stadionului.

Acest acord strategic pe termen lung va aduce campioanei Spaniei circa 360 de milioane de euro, sumă pe care clubul o poate utiliza în orice activitate doreşte.

Conform Financial Times, Real Madrid va ceda 30% din veniturile generate din concerte şi alte evenimente viitoare care vor fi organizate pe Bernabeu. În acest scop va fi înfiinţată o societate nouă care va împărţi aceste venituri între Real Madrid şi Sixth Street.

''Obiectivul este de a face din stadionul Santiago Bernabeu un spaţiu unic şi de referinţă mondială pentru agrement şi divertisment'', se arată într-un comunicat al clubului madrilen.

Legends Hospitality este membră a fondului Sixth Street şi este specializată în exploatarea arenelor sportive, având în portofoliu Sofi Stadium din Los Angeles, AT&T Stadium din Dallas, Allegiant Stadium din Las Vegas şi stadionul de fotbal al lui Los Angeles Galaxy printre altele.

Legends a fost creată de New York Yankees şi Dallas Cowboys, iar în 2021 Sixth Street a preluat controlul după ce a achiziţionat 51% din acţiuni.

Modernizarea arenei madrilene a început în 2019 şi s-au investit 525 de milioane de euro, iar lucrările vor fi finalizate în decembrie 2022, când Santiago Bernabeu va marca 75 ani de la inaugurare.

Etichete: real madrid , legends , sixth street


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Video FCSB este noua campioană a României! Titlul, asigurat matematic după 2-1 cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv 200 de minute! Atât a jucat la FCSB, iar Gigi Becali a luat decizia: ”Nici nu l-am văzut”

Costel Gâlcă a făcut anunțul! 3 jucători sunt OUT pentru meciul cu Rapid

Adrian Mutu, fără milă după ce a fost făcut ”praf” de fostul lui jucător: ”Mi-ar fi rușine! Are probleme, divorțează”

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

Citeşte şi

Xabi Alonso vrea să aducă la Bayer Leverkusen unul dintre cei mai vechi jucători ai lui Real Madrid

”Messi al Turciei” a transmis un mesaj categoric, după ce Ancelotti i-a stabilit viitorul

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”