Arda Guler / Foto: Profimedia

Anunțul făcut de Real Madrid în privința lui Arda Guler

articol scris de Digi Sport
15.08.2023, 09:52
  • Baraj SuperLigă: Botoșani - Mioveni, vineri, 20:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, vineri, 22:00, DGS 1

Arda Guler, tânărul fotbalist turc al lui Real Madrid, a fost operat cu succes după ce a suferit o leziune a meniscului interior de la genunchiul drept.

Arda Guler, operat cu succes

"Guler a suferit o artroscopie a genunchiului drept sub supravegherea serviciilor medicale ale lui Real Madrid", a anunțat vicecampioana Spaniei, într-un scurt comunicat, fără să precizeze durata indisponibilităţii mijlocaşului.

"Guler va începe zilele următoare procesul de recuperare", se mai arată în comunicat.

Cât va lipsi de pe teren Arda Guler

Potrivit presei spaniole, jucătorul în vârstă de 18 ani, cumpărat cu 20 de milioane de euro de la Fenerbahce Istanbul, va lipsi de pe gazon o lună şi jumătate sau două luni. El s-a accidentat în turneul din presezon din Statele Unite, la unul din primele antrenamente.

Carlo Ancelotti a admis vineri posibilitatea unei intervenţii chirurgicale. "Dacă ajunge în sala de operaţie, timpul de recuperare este foarte scurt. Accidentarea lui Arda nu este foarte gravă şi cred că se poate reface foarte repede", a spus atunci italianul.

Alți doi jucători ai lui Real, fundaşul central brazilian Eder Militao şi portarul belgian Thibaut Courtois, au fi operaţi, pentru rupturi ale ligamentului încrucişat anterior de la genunchiul stâng.

Guler a venit la începutul lui iulie la Real Madrid, după şase sezoane la Fenerbahce.

Etichete: real madrid , operatie , arda guler


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Motivul tulburător pentru care bărbatul dispărut și găsit în viață după 27 de ani, la doar 100 de metri de casa lui, nu a cerut ajutor

Un tânăr care a fost răpit în urmă cu 27 de ani și a fost găsit acum, în viață, în beciul vecinului său, la doar 100 de metri de casă, nu a strigat după ajutor din cauza unui motiv tulburător, scrie presa algeriană.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Ilie Dumitrescu a văzut ipostaza cu ”pătrățelele” fotbaliștilor de la Corvinul și a reacționat: ”Vrei să-ți spun ceva?”

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: "La gunoi!"

Foto A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Ofertă de 1.3 milioane de euro pentru Louis Munteanu! Ce urmează pentru atacant

Exclusiv Mircea Lucescu a reacționat, după ce Corvinul a câștigat Cupa României: ”În primul rând, e mulțumită lui”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Varianta de rezervă: atacantul de 1.000.000€ ar putea reveni la FCSB

Oficial Curățenia continuă! După Joel Matip, Liverpool a decis să renunțe la încă un jucător

Diferență uriașă! Cât câștigă pe an românii din SUA

Antrenorul din România care nu s-a mai abținut: ”Mi-au stricat cariera la care am muncit 10 ani. Și-au bătut joc de mine”

Citeşte şi

Ce le-a spus Thibaut Courtois belgienilor, după ce a avut o paradă de zile mari în fața lui Ianis Hagi

Ratează EURO 2024: jucătorul de la Real Madrid, indisponibil

PEROZO femeie și fiica ei au fost date afară dintr-un supermarket, din cauza felului în care erau îmbrăcate: „Mi s-a părut ridicol!”

FILM NOWCum arată Eva Green la 18 ani de când a fost fată Bond. A făcut furori în două apariții în aceeași zi la Cannes

Adrian Mititelu a început revoluția la FC U Craiova: a semnat cu 5 fotbaliști! Detalii secrete din Bănie citeşte ştirea pe Prosport.ro

WTA Roma: Sabalenka promite "răzbunare" în fața lui Swiatek. "Cu ajutorul vostru, o să o înving" citeşte ştirea pe ziare.com

ITP la 6 luni pentru acești șoferi români, s-a schimbat legea. Care sunt mașinile vizate citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Antonia, într-o salopetă descheiată până la abdomen, "asortată" cu o atitudine de femme fatale. "Pur și simplu perfectă"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, într-o salopetă descheiată până la abdomen, "asortată" cu o atitudine de femme fatale. "Pur și simplu perfectă"

Digi World

A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”