Christian Eriksen e dorit de Real Madrid şi de Man. United. Sursa foto: Getty Images

Christian Eriksen, tot mai departe de Real Madrid după evoluția din finala Ligii Campionilor

02.06.2019, 18:37
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Christian Eriksen are șanse mici să ajungă la Real Madrid. Mijlocașul lui Tottenham a dezamăgit în finala Ligii Campionilor, cu Liverpool, 0-2. Zinedine Zidane îl preferă la mijlocul terenului pe francezul Paul Pogba în locul danezului, chiar dacă prețul de achiziție ar fi mult mai mare.

Conducerea lui Real Madrid îl preferă pe jucătorul danez pentru profilul său și mai ales pentru prețul pe care ar trebui să-l plătească lui Tottenham. Zinedine Zidane optează însă pentru compatriotul său, Paul Pogba, un adevărat SUV pentru mijlocul madrilenilor.

Zinedine Zidane nu și-a ascuns preferințele. "Îmi place Pogba destul de mult, iar asta nu e nimic nou, îl cunosc personal. Este diferit, știe să atace și în același timp, știe să se apere. În orice caz, el nu este jucătorul meu, ci al celor de la Manchester United și trebuie să respectăm acest lucru", a declarat, recent, Zinedine Zidane.

Christian Eriksen a jucat 90 de minute, dar a dat doar 36 de pase și doar una verticală, spre sudcoreeanul Son. Creierul lui Tottenham a pierdut 13 baloane, a recuperat doar trei și creat doar o oportunitate de a marca.

Christian Eriksen mai are contract un an cu Spurs

Evoluția lui Christian Eriksen în finala Ligii Campionilor a ridicat discuția dacă valoarea acestuia este de Real Madrid, unde cererile și presiunea sunt foarte ridicate la fiecare meci.

Valorea de transfer a lui Cristian Eriksen (27 de ani) este de 85 de milioane de euro, conform transfermarkt.com. Danezul a venit la Spurs în urmă cu șase ani și mai are contract un sezon.

Zinedine Zidane insistă să-l aducă pe Paul Pogba la Real Madrid, iar evoluția lui Christian Eriksen pe stadion din Madrid îi dă dreptate antrenorului francez.

Şi Juventus se gândeşte la un transfer al lui Christian Eriksen

Presa engleză a scris, nu cu mult timp în urmă, că Juventus este decisă să concureze cu Real Madrid pentru semnătura mijlocaşului lui Tottenham.

Campioana Italiei vrea să facă o ofertă în vară pentru Eriksen. E decisă să profite de faptul că scandinavul intră la finalul actualului sezon în ultimul an de contract cu Tottenham.

Etichete: real madrid , christian eriksen , eriksen tottenham , eriksen real madrid , christian eriksen transfer


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

NE-BU-NI-E! O echipă din liga secundă a marcat în minutul 90+9, a câștigat Cupa și va juca în Europa League

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Foto Clasamentul din play-out, după ”U” Cluj - Dinamo: ”Câinii roșii” au urcat pe loc de baraj. Programul meciurilor rămase

Ahmed Bani a tras primele concluzii, după ”U” Cluj - Dinamo 3-3: ”Sunt foarte dezamăgit”

Real Madrid a câștigat titlul în La Liga! ”Galacticii”, campioni după ce Barcelona a pierdut pe terenul Gironei

Video Szabolcs Kovacs l-a enervat pe Alex Chipciu, iar căpitanul de la ”U” Cluj a răbufnit pe teren

Citeşte şi

Record! Luka Modric l-a depășit pe Ferenc Puskas la Real Madrid

Video Real Madrid - Cadiz 3-0. ”Galactii”, aproape de cucerirea titlului. Așteaptă meciul Barcelonei cu Girona

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”