Kylian Mbappe și Florentino Perez / Foto: Colaj Digi Sport @Profimedia

Florentino Perez și-a dat cuvântul! Ce transferuri i-a promis lui Kylian Mbappe la Real Madrid

articol scris de Digi Sport
24.03.2024, 08:44
  • Premier League: Man. United - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1

  • Superliga: Dinamo - UTA Arad, duminică, 21:30, DGS 1

Kylian Mbappe (25 de ani) urmează să plece de la PSG la finalul sezonului actual, așa cum a anunțat oficial clubul francez la mijlocul lunii trecute. 

De atunci, vicecampionul mondial a ales să meargă la Real Madrid și a început negocierile. Cele două părți încă mai au de  pus la punct detalii legate de drepturile de imagine ale fotbalistului, însă în afară de asta toate aspectele contractului au fost puse la punct

Real Madrid l-a anunțat pe Kylian Mbappe că va fi urmat de Leny Yoro și Alphonso Davies

Potrivit presei spaniole, pentru a se asigura că nu pierde semnătura lui Mbappe în fața altei echipe, Florentino Perez (77 de ani) a luat câteva măsuri de siguranță. 

Unul dintre lucrurile făcute în acest sens de președintele madrilenilor a fost să-i promită lui Mbappe că, după ce îl va prezenta oficial pe Santiago Bernabeu, vor urma transferurile lui Alphonso Davies și Leny Yoro. 

Nu este un secret faptul că Mbappe are pretenția de a fi convins nu doar de partea financiară, ci și de proiectul sportiv al unei echipe, înainte să semneze un contract.

De altfel, și PSG a procedat similar în trecut, când înainte de ultima prelungire i-a promis că va deveni coleg cu Robert Lewandowski, Milan Skriniar și Bernardo Silva. Doar al doilea a ajuns într-adevăr pe Parc des Princes, așa că rămâne de văzut dacă cei de la Real Madrid vor reuși să își îndeplinească promisiunea. 

Real Madrid a bătut deja palma cu Alphonso Davies și Leny Yoro

Despre faptul că vicecampioana Spaniei este interesată de Davies și Yoro se știe de mai multe săptămâni. Atât în presa iberică, cât și în cea germană s-a scris că fundașul canadian de 23 de ani nu va semna prelungirea contractului cu Bayern, deoarece vrea să ajungă pe Santiago Bernabeu și și-a dat acordul în acest sens. 

La fel se știe în momentul de față și despre Yoro (18 ani), unul dintre cei mai promițători fundași centrali din lume, care nu vrea să rămână la Lille și o preferă pe Real Madrid în detrimentul celor de la PSG.

Cum negocierile cu cei doi jucători sunt mai mult o formalitate, misiunea principală a celor de la Real Madrid este să ajungă la o înțelegere atât cu Bayern, cât și cu Lille. 

Etichete: real madrid , florentino perez , kylian mbappe , alphonso davies , leny yoro


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie

Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Englezii l-au descoperit pe ”românul care e atât de bogat încât a uitat că are una dintre cele mai tari mașini din istorie”

Video Ianis Hagi a jucat cu locul 2 din Spania, după 5 meciuri la rând pe bancă, și a fost decisiv! Nota primită

Oficial OUT de la Bayern! Vândut la doar două zile după eliminarea din Champions League

Pică recordul! Nebunie pe piața transferurilor: clauza de 127.000.000€, gata să fie achitată!

Antrenor pentru FCSB! Urmează întâlnirea decisivă pentru semnarea contractului

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gigi Becali nu s-a mai abținut după FCSB - CFR: ”Spune, bă, adevărul! Nota 2 pentru obrăznicie”

Video Faza serii! Gestul lui Joyskim Dawa, după ce un copil a izbucnit în plâns și i-a spus de unde a venit special pentru meci

Exclusiv Gigi Becali a făcut anunțul la finalul meciului FCSB - CFR: 500.000 € pentru Florinel Coman

Ange Postecoglou a dat verdictul, după cele 20 de minute jucate de Radu Drăgușin

Citeşte şi

Video Granada - Real Madrid 0-4. Spectacol galactic reușit de echipa lui Carlo Ancelotti

Presa franceză: "Vestiarul lui Real Madrid nu vrea să audă de Kylian Mbappe"

PEROZFiica lui Ion Țiriac, vacanță în Namibia cu nepotul cel mare, Alexander. Distracție la proprietatea de milioane a fostului tenismen

FILM NOWElizabeth Hurley, fabuloasă în prag de 59 de ani, într-o rochie decupată în zona bustului. Și crăpătura de pe picior a fost de mare efect

Transformarea spectaculoasă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni nu l-a recunoscut citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fabulos: cum s-a prezentat Djokovic la antrenament după incidentul de ieri VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

Până la 10 ani fără permis și, în situații extreme, închisoare pe viață. Singurele măsuri care ar putea face ordine printre șoferii români citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Are 53 de ani, dar ar putea fi confundată cu o tânără de 30. Loredana Groza, zeiță într-o fustă scurtă și corset: „Cea mai frumoasă!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Are 53 de ani, dar ar putea fi confundată cu o tânără de 30. Loredana Groza, zeiță într-o fustă scurtă și corset: „Cea mai frumoasă!”

Digi World

Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”