Gareth Bale va pleca de la Real Madrid în această vară

"La revedere, Bale!". Anunțul făcut de As pe prima pagină. Opt jucători, OUT, de la Real Madrid

19.05.2019, 09:50
  • Premier League: Man. United - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1

  • Superliga: Dinamo - UTA Arad, duminică, 21:30, DGS 1

Real Madrid încearcă să scape de Gareth Bale de ceva timp, însă în cele din urmă se pare că abia în această vară va reuși. Potrivit pubicației spaniole As, galezul e ca și plecat de pe Bernabeu, alături de alți 7 jucători.

Anunțul vine după mai multe tentative de a scăpa de mijlocașul de 29 de ani, care nu e considerat potrivit de Zinedine Zidane pentru planurile sale tactice.

Bale, 13 trofee în 6 ani la Real Madrid

  • un titlu
  • o Cupă a Spaniei
  • o Supercupă a Spaniei
  • 4 trofee Champions League
  • 3 Supercupe ale Europei
  • 3 campionate mondiale ale cluburilor

Bale ar putea reveni la Tottenham

Gareth Bale ar putea ajunge din nou la Tottenham, echipă de la care fusese transferat la Real în septembrie 2013. La acea vreme, madrilenii au plătit pentru el 91 de milioane de euro, cea mai mare sumă dată pe un jucător la acea vreme.

Bale speră să aibă ocazia să-şi ia la revedere de la fani în runda de final când Real joacă acasă cu Betis. Galezul a fost lăsat în afara lotului în ultimele două etape, deşi era apt de joc. Zidane nu a ascuns faptul că nu mai contează pe galez, dar a dat şi raţiuni tactice, dezvăluind că vrea să testeze jucători care au evoluat mai puţin.

Totuşi, Bale ar vrea să se despartă cu fruntea sus de echipă. Fotbalistul a contribuit de altfel la unele succese memorabile ale galacticilor - driblingul şi cursa din duelul cu Bartra într-un meci contra Barcelonei, sau foarfeca din finala Ligii Campionilor cu Liverpool de anul trecut sunt printre fazele care nu vor fi uitate repede de fanii Realului.

Zidane vrea să facă o adevărată revoluție la Real Madrid

Pe lângă Gareth Bale, pe lista indezirabililor se mai află Keylor Navas, Marcos Llorente, Dani Ceballos, Mariano Diaz, Reguilon, Nacho și Kroos.

Real Madrid va încheia ediţia de campionat pe locul 3, în urma Barcelonei şi a lui Atletico Madrid.

Etichete: real madrid , gareth bale , zinedine zidane , transferuri real madrid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie

Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Englezii l-au descoperit pe ”românul care e atât de bogat încât a uitat că are una dintre cele mai tari mașini din istorie”

Video Ianis Hagi a jucat cu locul 2 din Spania, după 5 meciuri la rând pe bancă, și a fost decisiv! Nota primită

Gigi Becali, nervos când a văzut ce s-a întâmplat la Arena Națională: ”La revedere! Au făcut ce au vrut”

Nota primită de Radu Drăgușin, la prima apariție după 6 meciuri în care a fost ”uitat” pe bancă la Tottenham

Oficial OUT de la Bayern! Vândut la doar două zile după eliminarea din Champions League

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gigi Becali a urcat în studio și a dezvăluit dialogul cu soția, care l-a convins să revină după patru ani: ”Luminița, Luminița”

Real Madrid a început discuțiile pentru starul de 110.000.000€

Foto Darius Olaru n-are dubii: a spus cine a câștigat ”duelul outfit-urilor” și i-a descris ținuta în două cuvinte

Impresarul lui Luka Modric a dat peste cap totul

Citeşte şi

Video Granada - Real Madrid 0-4. Spectacol galactic reușit de echipa lui Carlo Ancelotti

Presa franceză: "Vestiarul lui Real Madrid nu vrea să audă de Kylian Mbappe"

PEROZFiica lui Ion Țiriac, vacanță în Namibia cu nepotul cel mare, Alexander. Distracție la proprietatea de milioane a fostului tenismen

FILM NOWElizabeth Hurley, fabuloasă în prag de 59 de ani, într-o rochie decupată în zona bustului. Și crăpătura de pe picior a fost de mare efect

Transformarea spectaculoasă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni nu l-a recunoscut citeşte ştirea pe Prosport.ro

Gest bădărănesc al lui Florinel Coman după ce a fost scos de pe teren. Cum se justifică fotbalistul citeşte ştirea pe ziare.com

Până la 10 ani fără permis și, în situații extreme, închisoare pe viață. Singurele măsuri care ar putea face ordine printre șoferii români citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Are 53 de ani, dar ar putea fi confundată cu o tânără de 30. Loredana Groza, zeiță într-o fustă scurtă și corset: „Cea mai frumoasă!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Are 53 de ani, dar ar putea fi confundată cu o tânără de 30. Loredana Groza, zeiță într-o fustă scurtă și corset: „Cea mai frumoasă!”

Digi World

Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”