Leo Messi a câștigat de cinci ori Balonul de Aur / Foto: Getty Images

Leo Messi, despre Neymar: "Nu cred că Barcelona a făcut tot posibilul pentru revenirea lui"

12.09.2019, 09:19
  • Premier League: Aston Villa - Chelsea, sâmbătă, 22:00, DGS 2

  • SuperLiga: FCSB - Farul, sâmbătă, 20:30, DGS 1

Transferul lui Neymar (27 de ani) la Barcelona nu s-a materializat, iar brazilianul trebuie să aştepte cel puţin până în iarnă, dacă gruparea de pe Camp Nou va mai dori încă o dată să treacă prin noi negocieri cu PSG.

Leo Messi, căpitanul Barcelonei şi în acelaşi timp bun prieten cu Neymar, ar fi dorit foarte mult o reunire a tripletei "MSN", dar Ousmane Dembele şi PSG au pus beţe în roate acestei variante. Argentinianul nu este convins, totuşi, că clubul catalan a încercat chiar tot ca să forţeze mutarea decarului lui PSG.

"Mi-ar fi plăcut ca Neymar să vină. Sincer, nu ştiu dacă Barcelona a făcut tot posibilul pentru revenirea lui, dar e adevărat şi că e greu să negociezi cu PSG. Nu sunt dezamăgit, avem un lot extraordinar, chiar şi fără Neymar"

La nivel sportiv Neymar este unul dintre cei mai buni din lume, iar la nivel de sponsori şi imagine, clubul (n.r. Barcelona) ar fi putut creşte mult", a mai spus Messi, într-un interviu.

Gruparea de pe Camp nou a făcut o ofertă greu de refuzat pentru Neymar. 125 de milioane de euro, plus transferurile permanente ale lui Ivan Rakitic şi Jean-Clair Tobido şi Ousmane Dembele sub formă de împrumut. Totuşi, directorul sportiv al lui PSG, Leonardo, a declarat recent că nu le-au fost îndeplinite cerinţele materiale.

Lionel Messi ar putea juca în Major League Soccer

Lionel Messi ia în calcul posibilitatea de a juca pe final de carieră în Major League Soccer, campionatul profesionist nord-american.

Informația surprinzătoare a fost oferită de catalanii de la Mundo Deportivo, care susțin că Messi ar fi tentat de o experiență în SUA, precum Zlatan Ibrahimovic, David Villa și David Beckham.

Lionel Messi mai are contract cu Barcelona până în 2021, însă are o clauză în înţelegere care îi permite să reziliere unilateral contractul la finalul fiecărui sezon, după împlinirea a 32 de ani. Starul argentinian a împlinit această vârstă pe 24 iunie.

Etichete: barcelona , psg , neymar , lionel messi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”

O familie din SUA a avut parte de un șoc după ce fiica lor s-a plâns săptămâni la rând că aude niște zgomote în camera ei. Ceea ce copila credea că este „un monstru” s-a dovedit a fi un stup uriaș cu peste 50.000 de albine, scrie People.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dennis Man, OUT din lotul Parmei. Ce se întâmplă cu internaționalul român în Italia

S-a aflat de ce Parma l-a exclus din lot pe Dennis Man! Anunțul făcut în Italia

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Foto Dinamo ar urma să-și schimbe sigla din sezonul viitor! Cum arată noua emblemă

La 64 de ani, Ioan Andone a dezvăluit cum îl cheamă, de fapt: ”Ce să fac?”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gigi Becali a dat 600.000€ pe un fotbalist la care nici nu s-a uitat: ”L-am luat în 3 secunde”

Reacția surprinzătoare a lui Mohamed Salah, după gestul făcut la adresa lui Jurgen Klopp

”Misterul” a fost deslușit! Antrenorul Parmei a dezvăluit de ce Dennis Man nu a fost în lot și ce urmează pentru român

Live Video&Text FCU Craiova - ”U” Cluj 1-1, ACUM, Digi Sport 1. Oltenii au restabilit egalitatea

Citeşte şi

După ce PSG a oferit 200.000.000€ pentru noua ”perlă” a Barcelonei, catalanii au luat decizia finală

PSG - Le Havre Live Video, 22:00 DGS 4. Echipa lui Luis Enrique poate câștiga titlul

PEROZAvea tot viitorul în față, dar a paralizat de la o supă. În 24 de ore, viața unei tinere de 23 de ani s-a transformat într-un calvar

FILM NOWMichael Douglas sfidează trecerea timpului. Cum reușește actorul să arate atât de bine la aproape 80 de ani: „Arată cu 20 de ani mai tânăr”

Povestea misterioasei firme Gigi Becali LTD. A înființat-o în 2022 și a dizolvat-o în 2023, în Anglia citeşte ştirea pe Prosport.ro

Adversară de speriat pentru Jaqueline Cristian la Madrid: "Danimal" spulberă tot în ultima vreme citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că l-a despărțit pe artist de Babs: „În ce filme sunteți?”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că l-a despărțit pe artist de Babs: „În ce filme sunteți?”

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Acest câine a trecut testul suprem. Imaginile cu patrupedul care refuză să mănânce o friptură suculentă au devenit virale