Zinedine Zidane și Sergio Ramos, într-un meci de Champions League/ foto: Profimedia

Marca anunță prima lovitură dată de Real Madrid în 2021: înlocuitor pentru Ramos și Marcelo. ”Mutarea e iminentă!”

articol scris de Digi Sport
02.01.2021, 09:24
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Real Madrid i-a găsit înlocuitorul lui Marcelo (32 de ani), care în acest sezon nu a prins forma de altădată și a jucat doar șapte partide pentru ”los blancos”, șase în La Liga și unul în UEFA Champions League.

Marca anunță prima lovitură pe piața transferurilor: David Alaba semnează cu Real Madrid

Potrivit celor de la Marca, gruparea madrilenă e aproape să încheie negocierile cu David Alaba (28 de ani). ”Mutarea e iminentă”, au scris jurnaliștii spanioli. Austriacul, căruia îi expiră contractul cu Bayern Munchen pe 30 iunie, a primit o ofertă de la Real.

Campioana Spaniei i-a propus lui Alaba o înțelegere pe patru ani, cu salariul de 10 milioane de euro pe sezon. Fotbalistul este tentat să accepte, mai ales că își dorește să joace la Real Madrid, după aventura din Germania.

În condițiile economice actuale, într-un fotbal sărăcit de pandemie, este puțin probabil ca Alaba să primească o ofertă mai bună din partea altui club.

Conform sursei citate, antrenorul Zinedine Zidane și-a dat acordul pentru efectuarea mutării. Marele avantaj al lui David Alaba este că poate evolua atât ca fundaș stânga, cât și ca apărător central, poziție pe care a jucat în ultima vreme la Bayern.

David Alaba, soluție ideală pentru Real Madrid

Real Madrid se gândește că austriacul poate reprezenta o soluție excelentă și pentru centrul defensivei, în condițiile în care forma lui Varane a fost oscilantă, iar Sergio Ramos are încă viitorul incert pe Santiago Bernabeu.

Cotat la 65 de milioane de euro pe transfermarkt.com, David Alaba are experiența a zece ani petrecuți la Bayern, unde a câștigat nouă titluri în Bundesliga și două trofee UEFA Champions League.

De șapte ori desemnat fotbalistul anului în Austria, fundașul a evoluat de 404 ori pentru Bayern, marcând 39 de goluri și reușind 49 de pase decisive.

  • 75 de selecții și 14 goluri pentru Austria are fotbalistul născut la Viena
David Alaba, interviu înaintea unui joc din Champions League / Foto: Getty Images

Etichete: real madrid , david alaba , transfer david alaba


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

O tânără de 19 ani care se simțea rău după o vacanță cu prietenele și credea să suferă de mahmureală a primit o veste devastatoare de la medici.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Nemaiîntâlnit în SuperLigă: 1.000.000 € dacă merge cu FCSB în Champions League! Anunțul lui Gigi Becali

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Reacția lui Dan Șucu, după întâlnirea avută cu Marius Șumudică

Coșmar! Ana Bogdan, învinsă de două ori într-o zi de aceeași jucătoare. Românca a câștigat puțin peste 2.000 €

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Are cel mai mare salariu de la Dinamo, dar ”este prea slab să joace”

Citeşte şi

Cinci locuri în Champions League pentru Germania, pentru sezonul 2024/2025

Galerie Foto Știm care sunt ultimele modificări la stadionul lui Real Madrid! Cum arată noua ”bijuterie” a madrilenilor

PEROZMădălina Ghenea și-a dat examenul în arta seducției, îmbrăcată în lenjerie. Mihai Bobonete, comentariu savuros: "O să vă tragă la şale"

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Aryna Sabalenka, pe urmele Simonei Halep. Ce a făcut jucătoarea clasată pe locul 2 WTA citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă ca medicament. Ce au aflat cercetătorii după o lună