Marcelo rupe tăcerea. Ce spune despre plecarea de la Real Madrid

15.12.2018, 14:43
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

În ultimele luni, presa din Spania a abordat din ce în ce mai des subiectul unei eventuale despărțiri a lui Marcelo de Real Madrid. Evoluțiile brazilianului au fost mai slabe în comparație cu cele din sezoanele precedente și astfel, s-a speculat faptul că fundașul de bandă stângă ar urma să-i calce pe urme prietenului său Cristiano Ronaldo, la Juventus Torino.

O eventuală mutare a lui Marcelo la Juventus părea că se conturează din ce în ce mai mult în ultimele luni, în condițiile în care clubul italian s-ar putea despărți de Alex Sandro. În ciuda zvonurilor care-l dau ca și transferat în Serie A, fundașul lui Santiago Solari spune că niciodată nu a luat în calcul acest lucru. 

"Niciodată nu mi-a trecut prin minte că aș putea pleca și aș căuta o altă opțiune. Mereu am făcut tot ceea ce mi-a stat în putință să rămân la Real Madrid și niciodată nu m-am gândit la cât timp joc. Dacă am avut 15 minute de jucat, am oferit totul în acele minute", a declarat Marcelo pentru Club del Deportista.

Marcelo, transferat la Real Madrid la vârsta de 19 ani

Transferat în 2007 la Real de la Fluminense, Marcelo a rememorat momentul în care a primit vestea cea mare: "Mutarea s-a petrecut foarte rapid. La început am spus că este o glumă", a dezvăluit Marcelo. "Mereu am considerat Real Madrid un club uriaș. Am ajuns rapid să fac parte dintr-o echipă cu jucători pe care i-am văzut doar la TV sau în jocuri video. A fost impresionant", a declarat brazilianul.

  • În vârstă de 30 de ani, Marcelo este unul dintre cei mai vechi jucători ai madrilenilor. El are 465 de partide în tricoul Realului, pentru care a reușit 35 de goluri și 85 de assist-uri.

Etichete: real madrid , transferuri , juventus torino , marcelo


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vieții, a calculat câți bani a pierdut și vrea astfel să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența față de jocurile de noroc.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Petrolul - FC Botoșani 1-2. Moldovenii au obținut cele trei puncte în final și scapă de locurile retrogradabile

Video ”Ce-ai pățit la ochi?”. MM Stoica a rostit șapte cuvinte și a făcut-o să râdă pe Teodora

Decizia luată de FRF, după ce Andrei Burcă a suferit o ruptură musculară înainte de EURO 2024

A auzit că-l vrea Gigi Becali la FCSB și i-a dublat salariul. ”Ar fi putut semna oriunde”

Citeşte şi

A încercat să își cunoască preferatul de la Real Madrid, dar forțele de ordine au intervenit imediat. Ce a urmat

Foto Românul care s-a fotografiat cu Florentino Perez. ”Cel mai bun președinte din lume”

PEROZAre 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă îmbrac”

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum vrea Sorana Cîrstea s-o egaleze pe Simona Halep: ”Ea a câștigat deja, m-ar putea lăsa să câștig eu” citeşte ştirea pe ziare.com

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce ocazie s-a lansat citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”