Marco Asensio ar putea sta departe de gazon 8 luni

Marco Asensio, prima reacţie după accidentarea teribilă: "Viaţa joacă feste, un moment de ghinion schimbă totul!"

25.07.2019, 23:55
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Marco Asensio a avut prima reacţie după ce a suferit o accidentare gravă care l-ar putea ţine departe de gazon mare parte din sezonul viitor. Jucătorul lui Real Madrid a marcat un gol în egalul 2-2 cu Arsenal, dar a fost scos pe targă la mijlocul reprizei secunde.

Jucătorul de 23 de ani a suferit rupturi ale ligamentului încrucişat anterior şi meniscului la genunchiul stâng, iar la două zile după accidentare a dorit să transmită un mesaj fanilor şi celor care l-au încurajat, printre care s-a numărat şi fostul său coechipier, Cristiano Ronaldo. 

"Am început acest sezon cu speranţe reînnoite, fiind extrem de atent la fiecare detaliu al pregătirii mele, în speranţa că voi reuşi un sezon fantastic pentru suporterii lui Real Madrid şi pentru mine.

Atunci când totul pare pe drumul cel bun, viaţa îţi joacă feste, iar un moment de ghinion poate schimba totul. Este greu să mă împac cu ideea, dar acum sunt în faţa unei noi provocări şi păstrez speranţa că va fi un sezon grandios.

Mesajele de sprijin şi de îmbărbătare mi-au dat mai multă putere ca să înfrunt totul," a fost mesajul postat de Asensio.    

Asensio are contract cu Real Madrid până în 2023

Asensio a fost vizat în mai multe rânduri de un transfer la altă echipă pentru că nu a reuşit să se impună titular la Real Madrid. În acest sezon, Zinedine Zidane intenţiona să impună pe Asensio titular, însă vestea teribilă îi spulberă speranţele jucătorului şi planurile antrenorului.

Tocmai pentru că valoarea sa este incontestabilă, Real Madrid i-a prelungit în 2017 contractul lui Asensio. Înţelegerea se va termina în 2023, nu 2020 cum era stipulat în vechiul contract.

Ferland Mendy va lipsi o lună 

Continuă problemele pentru Zinedine Zidane. După Asensio, un alt jucător ar putea rata startul sezonului. După Asensio şi Brahim Diaz, noua achiziţie a galacticilor, Ferland Mendy,  va lipsi cel puţin o lună după o leziune musculară.Francezul de 24 de ani fusese adus de la Lyon în această vară. 

Astfel, singura opţiune pe postul de fundaş stânga rămâne Marcelo.  

 

 

 

 

Etichete: cristiano ronaldo , zinedine zidane , marco asensio , ferland mendy


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Citeşte şi

Video Semn? Alături de cine a fost surprins Zinedine Zidane

Foto "Arată dezgustător". S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: "N-aș face la fel"

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”