Nemanja Vidic a jucat pentru Manchester United / Foto: Getty Images

Nemanja Vidic: "Sunt convins că Aguero s-a născut fundaş". Sârbul şi-a descris cei mai temuţi adversari din teren

09.09.2019, 15:22
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Nemanja Vidic (37 de ani) a fost unul dintre cei mai buni fundaşi din lume, în perioada de activitate. Deşi s-a retras de trei ani din fotbal, acesta îşi aminteşte cu exactitate trăsăturile adversarilor săi.

Fostul fundaş al lui Manchester United a vorbit, într-un interviu acordat celor de la The Athletic, despre unul dintre foştii săi oponenţi, Sergio Aguero, în faţa căruia i-a fost greu să apere poarta "diavolilor roşii".

"Aguero părea că nu e interesat de fotbal pe teren. Dădea impresia unui tip care n-ar fi alergat nici măcar zece metri, şi apoi, bang! Accelera brusc.

Sunt convins că Aguero s-a născut fundaş. Ştie unde va ajunge mingea şi pe unde poate să atace. Are centrul greutăţii jos, ceea ce îi dă posibilitatea să schimbe rapid direcţia, mai ales în careu", a explicat Vidic.

Nemanja Vidic şi Sergio Aguero au fost adversari în Premier League timp de trei ani, între 2011 şi 2014. 

Nemanja Vidic, despre Lionel Messi: "Era periculos, dar predictibil"

Apărătorul sârb a vorbit în cadrul aceluiaşi interviu şi despre Lionel Messi, un alt adversar de calibru pe care Vidic l-a întâlnit de-a lungul carierei. 

"Guardiola este cel care l-a schimbat pe Messi. El obişnuia să joace în dreapta şi avea tendinţa de a intra în centru. Era periculos, dar predictibil. Guardiola l-a mutat în centru, iar el a devenit mai bun. Întreaga echipă a început să joace pentru el", este de părere Vidic.

Nemanja Vidic l-a descris şi pe Luis Suarez

Vidic nu a uitat şi de Luis Suarez, cel care i-a fost adversar în Premier League, la fel ca Aguero. Spre deosebire de atacantul argentinian, calitatea cea mai mare a uruguayanului este efortul fizic, după spusele lui Vidic.

"Este un jucător energic. E diferit de Aguero, care nu aleargă 90 de minute, el e un jucător de instinct. Face totul din plecări în viteză. Nu cred că ştie nici el exact ce face, dar reuşeşte.

Mingea trece printre picioarele fundaşului şi toată lumea crede că a fost un accident. E foarte direct şi înfometat după goluri. Aleargă 90 de minute încontinuu, are un foc în el", a mai spus Vidic.

Etichete: luis suarez , lionel messi , nemanja vidic , sergio aguero


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

Foto Ce s-a întâmplat în capitala Spaniei, după ce Real Madrid a câștigat titlul în La Liga. Cum au procedat ”Galacticii”

Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume, după ”U” Cluj - Dinamo

Săptămâna și scandalul la Dinamo! Ce le-au strigat suporterii jucătorilor lui Kopic, după remiza cu ”U” Cluj

Citeşte şi

Video Lionel Messi, meci de vis la Inter Miami. Starul argentinian a fost ovaționat de 65.000 de oameni

Lionel Messi, eroul unei expoziții inedite. Ce mesaj a transmis starul argentinian

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”