Machetă Stadion Santiago Bernabeu, Proiect prezentat de Florentino Perez / Foto: site Real Madrid

Video "Peşteră" de 30 de metri adâncime pe Stadionul Santiago Bernabeu. Soluţia aleasă de Florentino Perez pentru a face bani

08.06.2020, 08:46
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

"Santiago Bernabeu", stadionul celebrei formaţii Real Madrid se află într-un amplu proces de renovare. Noua arenă ar trebui finalizată în vara anului 2022.

Printre altele pentru gazon a fost aleasă o soluţie revoluţionară, astfel încât clubul să poată face bani şi din alte activităţi.

Zona gazonului seamănă acum cu o imensă groapă de gunoi, dar la final totul va arăta extraordinar. Cel puţin aşa arată planurile. Din videoul de mai jos se vede cum vor fi scoase şi introduse cele trei părţi de gazon pe stadion, soluţie pusă deja în practică la noua arenă a celor de la Tottenham.

Terenul de pe Santiago Bernabeu va fi scos complet din stadion, iar dedesubt va fi alt teren

Constructorii au decopertat complet gazonul şi au început să coboare cu escavările, fiind necesară o adâncime de 30 de metri pentru soluţia aleasă.

Stadionul de fotbal va fi aşezat pe un sistem cu şine şi va putea fi scos complet din stadion. În perioada în care nu este pregătit pentru joc, el va fi ţinut într-un fel de seră cu umiditate şi lumină necesare.

Sub el va fi un alt teren cu gazon artificial pe care se vor putea disputa alte sporturi, cum ar fi meciuri de NFL, sau acte activităţi care să aducă profit.

Real Madrid vrea să joace cu spectatori chiar în acest sezon

Oficialii de la Real Madrid preconizează ca partea care ține de gazon și de disputarea meciurilor să fie gata la sfârșitul lunii octombrie. În plus, în ciuda pandemiei de coronavirus, șefii de pe Bernabeu vor ca în noiembrie să se poată juca meciuri cu 50 la sută din capacitate, iar în ianuarie să fie la capacitate normală.

Galerie Foto

"Noul Santiago Bernabeu va fi cel mai bun stadion din lume", a spus președintele clubului, Florentino Perez.

Reconstrucția stadionului va dura peste 3 ani, însă clubul spune că munca la arenă nu va afecta meciurile de acasă disputate de Real, pentru că cea mai mare parte a lucrărilor grele va avea loc în extrasezon.

  • Perez a spus că, din anul 2000, Real a investit în stadion peste 250 de milioane de euro.
  • Stadionul Santiago Bernabeu are peste 72 de ani și a fost construit în 1947.
  • Meciurile din La Liga vor putea fi urmărite pe canalele Digi Sport, dar și pe digisport.ro și în aplicația Digi Online, de către abonații RCS-RDS.

Programul etapei a 28-a din La Liga, meciuri transmise de Digi Sport

La Liga va începe joi, cu jocurile etapei a 28-a, pe 11 iunie, cu meciul de la Sevilla dintre Betis şi Sevilla.

Joi 11/06/2020

Vineri 12/06/2020

Granada CF - Getafe CF - ora 20:30
Valencia CF - Levante UD - ora 23:00

Sâmbătă 13/06/2020

RCD Espanyol - D. Alaves - ora 14:00
RC Celta - Villarreal C.F - ora 18:00
CD Leganes - Real Valladolid CF - ora 20:30
RCD Mallorca - FC Barcelona - ora 23:00

Duminică 14/06/2020

Athletic Club - Atletico De Madrid - ora 14:00
Real Madrid - SD Eibar - ora 20:30
Real Sociedad - C.A Osasuna - ora 23:00

Etichete: real madird , noul santiago bernabeu , stadion real madrid , teren santiago bernabeu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Fiica lui George Copos, performanță de excepție la Linz, în Austria. ” E un fenomen”

Cinci locuri în Champions League pentru Germania, pentru sezonul 2024/2025

Exclusiv Peste 40.000 de bilete, în 17 ore! Va spulbera FCSB recordul la meciul în care va celebra titlul?

A ieșit din fotbal și i-a ”explodat” averea! Fostului conducător de la Dinamo îi priește în afaceri

Citeşte şi

Galerie Foto Știm care sunt ultimele modificări la stadionul lui Real Madrid! Cum arată noua ”bijuterie” a madrilenilor

”Cel mai frumos stadion din lume” a costat 1.760.000.000 €

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Momentul când un polițist prinde un porc care alerga prin oraș. Imaginile sunt virale: „Trebuia să joci rugby”