Zidane şi Ramos, două figuri emblematice pentru istoria recentă a Realului

Primul lucru făcut de Zidane, după ce a preluat Realul. A rezolvat cea mai tensionată problemă de la club

12.03.2019, 20:33
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, luni, 21:00, DGS 1

Venirea lui Zinedine Zidane înseamnă o lovitură pentru Real Madrid şi din punct de vedere al liniştii în vestiar. Francezul este un apropiat al lui Sergio Ramos, astfel că nu se mai pune problema ca liderul vestiarului să plece, aşa cum se speculase după conflictul avut de iberic cu Florentino Perez.

Preşedintele Realului pare să fi luat cea mai bună hotărâre din toate punctele de vedere atunci când l-a convins pe Zizou să revină pe banca blanco.

Dincolo de calităţile incontestabile de antrenor (a cucerit 3 Ligi ale Campionilor la rând cu Realul), Zizou aduce şi liniştea în vestiar.

Marca, ziarul de casă al grupării din capitala Spaniei, a aflat că Zidane deja a avut o întrevedere cu Ramos, iar cei doi au promis să se ajute necondiţionat pentru a crea din nou din Real o forţă a Europei. Cei doi se cunosc foarte bine, fiind şi colegi în stagiunea 2005-2006, ultimul sezon din cariera de jucător pentru Zidane.

"Primul antrenament al lui Zidane va fi abia mâine (n.r.miercuri), dar tehnicianul deja s-a apucat de treabă. Primul lucru pe care l-a făcut Zidane a fost să îl cheme pe Sergio Ramos la el, pentru a discuta despre detaliile întoarcerii şi ce urmează de acum încolo pentru Real.

Relaţia dintre căpitan şi antrenor a fost mereu deschisă, Zizou dorind transparenţă totală şi ca vestiarul să îi înţeleagă hotărârile. Ramos şi Zidane au îmbrăcat acelaşi tricou ca jucători, iar tehnicianul îl vede pe spaniol mai mult decât un jucător: e liderul vestiarului, e antrenor secund.

Ramos a fost informat în legătură cu toate aspectele importante din următoarea perioadă şi i-a promis lui Zidane că îl va ajuta necondiţionat", notează Marca.

Zinedine Zidane a semnat un nou contract cu Real Madrid, ce va fi valabil până în vara lui 2022. El va câştiga 15 milioane de euro/sezon pe Bernabeu.

Zidane a fost numit, prima oară, antrenor la Real Madrid în ianuarie 2016, în locul lui Rafa Benitez, după ce antrenase doar la echipa secundă a clubului.

Ca antrenor al ”albilor”, Zidane a câștigat de trei ori UEFA Champions League (2015-16, 2016-17, 2017-2018), Supercupa Europei (2016, 2017), La Liga (2016-2017), Supercupa Spaniei (2017) și Cupa Mondială a Cluburilor (2016, 2017).

Sergio Ramos, dialog aprins cu Florentino Perez, după eliminarea din Champions League

După finalul partidei retur cu Ajax Amsterdam, Florentino Perez i-a criticat dur pe jucătorii galactici pentru "lipsa de dedicare", informează AS. Sergio Ramos însă, a replicat: "Plătește-mă și plec!", a izbucnit Sergio Ramos în mijlocul discuției. "Am oferit totul pentru toată lumea, pentru club și chiar și pentru tine", a declarat căpitanul lui Real Madrid față de toți jucătorii din vestiarul galacticilor.

După dialogul aprins cu vestiarul, Florentino Perez s-a întânit cu board-ul de pe Bernabeu pentru a discuta despre demiterea lui Santiago Solari, care are o relație destul de proastă cu Ramos.

Etichete: zinedine zidane , zidane real madrid , sergio ramos , real madrid sergio ramos


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O regină a frumuseții din Ecuador a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață

O fostă concurentă la Miss Ecuador, Landy Parraga Goyburo a fost împușcată mortal în restaurantul unde lua masa, după o postare în care anunța unde era. Numele ei fusese legat de un traficant de droguri care fusese ucis în închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

O actriță celebră din SUA a văzut un român și a izbucnit imediat în râs. Ce a urmat

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Foto Dan Petrescu a reînceput treaba la CFR Cluj, soția, Adriana, a plecat la mii de kilometri. Cine a însoțit-o

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR Cluj - Rapid 2-1, ACUM, în direct la Digi Sport 1. Spectacol total în Gruia

Banner-ul afișat de suporterii Rapidului la meciul cu CFR, după ce au refuzat să facă deplasarea la Cluj

Foto Radu Drăgușin nu se mai ferește! Cum a fost surprins pe bancă, în timp ce Tottenham pierdea cu Liverpool

Bayer Neverlosen! ”Farmaciștii” au uitat să piardă și au egalat un record vechi de 59 de ani

Citeşte şi

Video Semn? Alături de cine a fost surprins Zinedine Zidane

A rupt tăcerea și a spus adevărul despre conacul de 6.000.000€ al familiei

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWAnne Hathaway, superbă în roșu, într-o rochie fără bretele, cu crăpătură lungă pe picior. E trecută de 40 de ani, dar e neschimbată de două decenii

Fotbalistul dorit de Gică Hagi într-un transfer cu schimb de jucători între el și Gigi Becali a luat decizia! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Milionarul Arpad Paszkany, cadou de Paște de peste 100.000 de euro pentru noua iubită: ”A venit iepurașul” FOTO citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”