Getty Images

Sindicatul fotbaliştilor spanioli, sceptic în privinţa disputării unui meci în SUA: "Sunt 10% şanse"

20.09.2018, 20:09
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Sindicatul fotbaliştilor din campionatul Spaniei (AFE) şi-a exprimat din nou, joi, îndoielile legate de desfăşurarea unei partide din La Liga în Statele Unite şi a solicitat informaţii suplimentare Ligii Profesioniste de Fotbal.

"Informaţiile furnizate nu sunt suficiente", se arată într-un comunicat al AFE, după o întâlnire a liderilor sindicali cu reprezentanţii La Liga.

AFE şi-a manifestat surprinderea faţă de faptul că La Liga a semnat unilateral un acord pe 15 ani cu compania media americană Relevent şi că a început demersurile pentru ca o partidă din campionatul Spaniei să se dispute în SUA.

"AFE solicită informaţii suplimentare faţă de aceste lucruri. Cu ceea ce ştim până acum, am putea spune că există şanse de 10% ca o partidă din primul eşalon valoric spaniol să aibă loc în SUA", a declarat preşedintele Sindicatului, David Aganzo.

Luna trecută, AFE a ameninţat liga spaniolă că va declanşa o grevă dacă aceasta nu revine asupra proiectului său de a programa un meci oficial în SUA.

"Suntem obosiţi de aceste decizii unilaterale care afectează direct jucătorii", precum aceea de a "juca în afara Spaniei", a afirmat atunci preşedintele AFE, David Aganzo, la capătul unei reuniuni la care au participat, printre alţii, şi jucători reprezentativi de la Real Madrid şi FC Barcelona, precum Sergio Ramos şi Sergio Busquets.

În urmă cu o săptămână, La Liga şi cluburile FC Barcelona şi Girona au cerut Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF) autorizaţia ca meciul dintre aceste două echipe, din returul campionatului, să se joace în SUA, la Miami.

La Liga şi cele două cluburi au cerut ca derby-ul catalan Girona - Barcelona, din etapa a 21-a a campionatului, să aibă loc sâmbătă, 26 ianuarie, pe Hard Rock Stadium din Miami, de la ora 20:45, ora Spaniei.

În scrisoarea semnată de Javier Tebas, preşedintele La Liga, şi Josep Maria Bartomeu şi Delfi Geli, preşedintele Barcelonei, respectiv cel al Gironei, este menţionat un sistem de compensaţii pentru fanii Gironei, care nu ar putea s-o vadă pe campioana Spaniei la lucru pe stadionul echipei favorite.

AGERPRES

Etichete: barcelona , la liga , girona , sindicatul jucătorilor spanioli , girona barcelona sua


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au fost detectate semne de viață

Semne de viață extraterestră au fost observate pe o planetă îndepărtată. Potrivit astronomilor, ei au detectat un compus chimic „produs doar de viață” pe Planeta K2-18b, din constelația Leului. Descoperirea făcută acum un an a fost studiată, vineri, cu ajutorul telescopului James Webb, iar rezultatele vor fi aflate peste câteva luni.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

S-a aflat de ce Parma l-a exclus din lot pe Dennis Man! Anunțul făcut în Italia

Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”E cel mai bun atacant român”. Mihai Stoica nu s-a ferit de cuvinte, după titlul câștigat de FCSB

Bogdan Lobonț s-a enervat la conferința de presă: ”Nu puteți să-mi spuneți asta!”

Live Video&Text Poli Iași - UTA 0-1, LIVE VIDEO, ACUM, pe DGS 1. ”Bătrana Doamnă”, în avantaj

Replica surprinzătoare a lui Ioan Varga pentru Gigi Becali, după ce FCSB a câștigat titlul

Citeşte şi

Xavi, exasperat de jurnaliștii spanioli la conferință

Decizia luată de Vitor Roque, după ce Xavi l-a uitat pe banca de rezerve

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”