Lista jucătorilor de care s-ar putea despărţi Real Madrid

As a publicat "lista neagră"! 8 jucători sunt pe picior de plecare de la Real. Surprize mari

13.01.2019, 09:42
  • SuperLiga: Poli Iași - UTA, duminică, 18:15, DGS 1

  • SuperLiga: CFR Cluj - Sepsi, duminică, 21:00, DGS 1

Nu mai puţin de opt fotbalişti dintre cei 25 din lotul lui Real Madrid au viitorul incert pe Santiago Bernabeu. Jurnaliştii de la As au făcut lista cu cei opt jucători "al căror viitor va fi decis în următoarele şase luni".

Primul pe listă este portarul titular din ultimele trei sezoane, încheiate cu câştigarea Ligii Campionilor, Keylor Navas. Costaricanul şi-a pierdut locul în primul 11 în acest sezon, după venirea belgianului Thibaut Courtois, şi ar putea pleca în vară în Premier League. Asta chiar dacă agenţia care-l reprezintă, Gestifute, a obţinut de la Real un acord de prelungire a contractului său până în 2021, cu un salariu anual de cinci milioane de euro.

Al treilea portar al "galacticilor", Kiko Casilla, n-a apărat niciun minut în acest sezon şi este ca şi plecat în vară. Este dorit de liderul din liga secundă engleză, Leeds United.
Jesus Vallejo a jucat doar 180 de minute în acest sezon, cu CSKA Moscova, în Liga Campionilor, şi Melilla, în Cupa Spaniei, iar Real l-ar putea împrumuta în vară, pentru a juca mai mult.

Şi veteranul Marcelo este pe listă. Greşelile din acest sezon, cu Atletico, din Supercupa Europei, Villarreal şi Sociedad, au costat-o pe Real, iar Juventus îl vrea fundaşul brazilian în vârstă de 30 de ani, prieten cu Cristiano Ronaldo.

Luka Modric şi Gareth Bale sunt şi ei pe listă

Chiar şi "Balonul de Aur" din 2018, Luka Modric, ar putea pleca de la Real. Inter l-a vrut şi în vară şi a rămas interesată de serviciile sale, iar Real Madrid îi caută deja înlocuitor: îl vrea pe mijlocaşul lui Tottenham, Christian Eriksen.

Isco a ajuns rezervă de lux de la venirea lui Santiago Solari pe bancă, iar Juventus şi Manchester City sunt şi-l doresc pe fostul mijlocaş al celor de la Malaga.

Gareth Bale, jucător cumpărat pentru 100 de milioane de euro în 2013, de la Tottenham, se află şi el pe lista celor de la As. Galezul a fost dorit de Jose Mourinho în perioada în care portughezul o antrena pe Manchester United, iar jurnaliştii spanioli nu exclud o revenire a galezului în vară în Premier League.

Mariano Diaz, readus în vară de Real de la Lyon, ar putea să o părăsească din nou pe Real Madrid la finalul sezonului.

Etichete: real madrid , gareth bale , marcelo , modric , isco , keylor navas


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

O companie austriacă vrea să construiască pentru miliardari un superiaht care se poate transforma într-un submarin. Reprezentanții firmei spun că superiahtul va avea mai multe facilități, printre care se numără și un heliport, un balon cu aer cald, o piscină, o sală de gimnastică, o galerie de artă și un cinematograf, transmite CNN.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

S-a aflat de ce Parma l-a exclus din lot pe Dennis Man! Anunțul făcut în Italia

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”Vino să îl aperi pe taică-tu'!”. Gigi Becali și-a băgat vedeta în ședință, după ce FCSB a luat titlul

Ce surpriză! Singurul patron care l-a felicitat pe Gigi Becali pentru titlu: "Mi-a dat mesaj direct!"

Gigi Becali e pe cai mari: ”Plec la Liverpool. Merg în locul lui Klopp”

Live Video&Score Oțelul - Hermannstadt 1-0, ACUM pe Digi Sport 1. Gălățenii deschid scorul rapid

Citeşte şi

Video Magie! Arda Guler a primit mingea și a arătat de ce e supranumit "Messi al Turciei"

Thomas Tuchel, ”băgat în sperieți” de Real Madrid

PEROZSalma Hayek, în mediul ei preferat: în costum de baie, la soare. Actrița de 57 de ani are silueta și tonusul unei tinerele

FILM NOWNicole Kidman, strălucitoare precum un trofeu Oscar. Blonda și-a etalat silueta zveltă și statuară într-o rochie aurie cu paiete

S-au dat de gol la petrecerea FCSB! Riscă să fie amendați. „Orice fum costă 5.000 de euro” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Megan Thee Stallion, nud pe coperta unei reviste. Artista, dezvăluiri după ce Tory Lanez a împușcat-o în picior

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Megan Thee Stallion, nud pe coperta unei reviste. Artista, dezvăluiri după ce Tory Lanez a împușcat-o în picior

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”