Kylian Mbappe, în echipamentul lui PSG / Foto: Getty Images

Transferul lui Mbappe la Real Madrid, facilitat de coronavirus. Presa spaniolă a aflat totul

03.04.2020, 08:00
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Coronavisul a dat peste cap tot fotbalul și toată economia mondială, însă unele echipe pot profita, pentru a le ajuta practic pe altele. Este și cazul lui Real Madrid, care îl poate aduce mai ușor pe Kylian Mbappe.

Potrivit publicației spaniole As, atacantul francez de la PSG rămâne principala țintă a madrilenilor pe termen scurt. Își termină contractul în iunie 2022, iar Florentino Perez vrea să profite și să îl aducă pentru a construi o nouă echipă tânără în jurul lui, mai ales că mare parte din actuala echipă a câștigat de 4 ori Champions League în 5 ani, așa că foamea de performanță a actualilor jucători s-a cam diminuat.

Astfel, sursa citată a găsit câteva motive pentru care mutarea a devenit foarte previzibilă acum.

Motivele pentru care Mbappe e mai aproape ca niciodată de Real Madrid

  • PSG a oprit negocierile cu Mbappe pentru prelungirea contractului, după două tentative eșuate în ultimele două luni. Ambele au ajuns la tatăl său, cel care se ocupă de soarta tânărului atacant. Evident că nici parizienii nu au mai insistat pentru a nu crea animozități și mai mari și pentru a putea obține o sumă bună de bani în schimbul jucătorului, având în vedere că acesta mai are contract până în iunie 2022.
  • Șeful de la PSG, Nasser Al Khelaifi, vrea să taie salariile, ceea ce a devenit inevitabil acum în tot fotbalul european, în noul context al pandemiei de coronavirus. Astfel, nu se pune problema prelungirii contractului lui Mbappe, care oricum este remunerat cu un salariu imens, 20,8 milioane de euro pe an, iar noul contract ar trebui să fie și mai mare pentru a-l convinge.
  • Proiectul PSG pirde teren. Criza economică va afecta o mulțime de cluburi și pepinierele lor. Astfel, PSG va trebui să vândă și tineri promițători. Dar cel mai important este că parizienii nu vor mai putea face investiții susținute în transferuri sonore pentru a-și atinge obiectivul cel mai important, câștigarea Champions League. În acest context, Mbappe se gândește și el la plecare, pentru că scopul său este acela de a câștiga marele trofeu, plus Balonul de Aur. Iar Real Madrid este capabilă să-i ofere asta.
  • Madrilenii nu mai vor să-l lase pe Mbappe să le scape printre degete, așa cum s-a întâmplat în 2017. La acea vreme, Football Leaks a dezvăluit că Rel i-a oferit 12 milioane de euro pe an, însă el a cerut mai mult, ceea ce a fost de neconceput pentru madrileni, având în vedere că era vorba de un puști de 19 ani. Acum Realul nu mai vrea să facă aceeași greșeală, mai ales că l-a ratat și vara trecută, cu toate că Zidane le-a trasat obiectiv clar celor din conducere.
  • Vor fi bani mai mulți din publicitate, atât pentru Real Madrid, cât și pentru jucător. În ciuda faptului că fotbalul traversează o criză financiară, Mbappe e conștient că la Real ar avea o "vizibilitate" mai mare pentru publicitate. La fel și Realul e conștientă că își va recupera cu vârf și îndesat investiția, având în vedere potențialul comercial al lui Mbappe. În plus, jucătorul de 21 de ani are acum cea mai mare cotă de piață dintre jucătorii lumii, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt, 200 de milioane de euro.

Etichete: real madrid , psg , zinedine zidane , florentino perez , kylian mbappe , coronavirus


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Nemaiîntâlnit în SuperLigă: 1.000.000 € dacă merge cu FCSB în Champions League! Anunțul lui Gigi Becali

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

După ce a promovat cu Parma în Serie A, Dennis Man a spus care este obiectivul lui

Reacția lui Marco Reus, după ce a fost anunțată plecarea sa de la Borussia Dortmund: ”Am lămurit lucrurile”

Exclusiv George Copos lasă de înțeles că Mircea Lucescu vrea la Rapid. ”E unic! L-aș aduce cu ochii închiși”

”Marea împăcare”. Paul Iacob s-a ținut de promisiune, după ce a fost la un pas de bătaie cu un suporter

Citeşte şi

Primesc o avere de la sponsori! Care sunt cluburile care câștigă cei mai mulți bani

Lovitura primită de PSG și naționala Franței: Lucas Hernandez, OUT pentru restul sezonului și EURO 2024

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Mihai Mărgineanu a rămas șocat de ce a văzut în Vama Veche: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?" citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Acest câine a trecut testul suprem. Imaginile cu patrupedul care refuză să mănânce o friptură suculentă au devenit virale