Xabi Alonso riscă închisoare pentru fraudă fiscală

Un star din fotbal, cu 17 trofee în carieră, riscă ani grei de înschisoare. Procesul începe marți

16.01.2019, 19:47
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Xabi Alonso riscă să ajungă la închisoare pentru fraudă fiscală. Dacă nume mari, precum Cristiano Ronaldo sau Messi și-au recunoscut vina, fostul mijlocaș nu a dorit să ajungă la o înțelegere cu FISC-ul spaniol și va merge la Tribunal pentru acest lucru. Procesul său va începe marți, însă riscul de a ajunge la închisoare este unul destul de mare.

Potrivit presei spaniole, procurorul care anchetează fraudele economice solicită justiției să-i dea lui Xabi Alonso 5 ani de închisoare.

Fostul mijlocaș, în vârstă de 37 de ani, este acuzat de o fraudă fiscală în valoare de două milioane de euro. Totul s-a petrecut în anii 2010, 2011 și 2012, când Xabi juca la Real Madrid. La acea vreme, veniturile din drepturile sale de imagine au fost tranzacționate prin intermediul unei companii localizate în Portugalia, la Madeira, insula în care s-a născut Cristiano Ronaldo.

Fostul jucător al Realului, Cristiano Ronaldo, ajuns între timp la Juventus, a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut vina și a acceptat să achite Trezoreriei 18 milioane de euro pentru fraudă fiscală. În plus, starul portughez a primit și 23 de luni de închisoare, pentru că nu mai are antecedente, însă în Spania, condamnările mai mici de 24 de luni nu sunt cu executare.

Și alți jucători cu nume au trecut prin așa ceva. Printre aceștia se află Marcelo, Radamel Falcao, Angel Di Maria, Javier Mascherano sau Lionel Messi, însă aceștia și-au recunoscut vina și au acceptat plata despăgubirilor.

Ca urmare a incidentelor similare, care sunt din ce în ce mai numeroase, Agenția Spaniolă de Taxe intenționează să facă publice criteriile pe baza cărora se aplică sancțiuni, totul pentru o mai mare transparență.

Cine este Xabi Alonso, jucătorul care riscă închisoarea

Xabi Alonso, în vârstă de 37 de ani, a început fotbalul la seniori la Real Sociedad, iar apoi a fost împrumutat la Eibar, înainte să fie transferat la Liverpool. Pentru "cormorani", mijlocașul a jucat între 2004 și 2009, după care a ajuns la Real Madrid.

Pentru madrileni, Xabi a evoluat 5 sezoane, între 2009 și 2014, iar apoi s-a transferat la Bayern Munchen, unde și-a încheiat cariera, în mai 2017.

A câștigat 17 trofee în carieră, dintre care o Cupă Mondială și două titluri europene cu naționala Spaniei, pentru care a avut 114 selecții și 16 goluri.

Etichete: xabi alonso , cristiano ronaldo , jucatori probleme fisc , xabi frauda fiscala


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Peste 40.000 de bilete, în 17 ore! Va spulbera FCSB recordul la meciul în care va celebra titlul?

Galerie Foto Știm care sunt ultimele modificări la stadionul lui Real Madrid! Cum arată noua ”bijuterie” a madrilenilor

A ieșit din fotbal și i-a ”explodat” averea! Fostului conducător de la Dinamo îi priește în afaceri

După ce a câștigat titlul cu FCSB, Siyabonga Ngezana a spus lucrurilor pe nume: ”A fost primul șoc”

Citeşte şi

Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7

Xabi Alonso vrea să aducă la Bayer Leverkusen unul dintre cei mai vechi jucători ai lui Real Madrid

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Momentul când un polițist prinde un porc care alerga prin oraș. Imaginile sunt virale: „Trebuia să joci rugby”